Naționala feminină de handbal turează motoarele la maximum pentru turneul continental din Danemarca. „Tricolorele” se vor duela în faza grupelor cu Germania, Polonia și Norvegia, și nu uită că în urmă cu zece ani, atunci când competiția s-a disputat în Danemarca și Norvegia, au venit acasă cu medalie.
Lucrurile sunt acum date peste cap de pandemia de coronavirus, dar selecționerul Burcea, căpitanul Cristina Neagu și celelalte fete cred cu tărie în forțele lor,
Ca și cu miza nu ar fi suficientă, antrenorul a făcut o promisiune inedită, legată de cea de-a doua lui dragoste în materie de sport: motoarele.”În condițiile date, dacă luăm medalie, fac turul Europei pe o roată! Noi suntem cel mai important adversar al nostru. Dacă suntem calmi și ne facem jocul, atât cel ofensiv, cât și definitiv, avem șanse împotriva oricărei echipe”, a spus Bogdan Burcea.
CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai
Principalul adversar la Euro : pandemia de coronavirus
Situația mondială generată de virusul SARS COV 2 a dat peste cap handbalul la nivel mondial, iar Europeanul nu avea cum să nu fie afectat. Se iau măsuri stricte în cadrul tuturor naționalelor prezente, iar toleranța vizavi de infectări este zero.
„Trebuie să ținem totul sub control, să avem o evidență strictă, facem raportări din 3 în 3 zile. Avem câteva fete care nu au fost infectate și trebuie să ne protejăm cât de mult se poate”, a mărturisit selecționerul Burcea. Iar Eliza Buceschi l-a completat: „Este important să ne protejăm, să fim sănătoase. Este greu cu testele, dar este un rău necesar”!
Pentru că pandemia a încurcat toate competițiile, antrenorii Bogdan Burcea și Robert Licu nu au apucat să debuteze într-un meci oficial pe banca naționalei României, deși au fost instalați în funcții încă din luna ianuarie. Practic, prima lor partidă va fi cea cu Germania, de la Campionatul European.
” Mai în glumă, mai în serios, îi spuneam lui Robert că suntem singurii antrenori din istorie neînvinși anul acesta. Sperăm să debutăm cu bine pentru România”, a mai spus Bogdan Burcea.