Iarna, vinul fiert impreuna cu mirodenii ca scortisoara, piperul si cuisoarele il transformă într-un duşman de temut al răcelilor datorită substanţei numită resveratrol care are proprietăţi inflamatorii dar si principiilor active din mirodenii.
CITEȘTE ȘI: Trucuri in bucătărie: În ce mâncăruri să foloseşti şofranul, nucşoara, scorţişoara şi cuişoarele
Cercetătorii europeni au descoperit că persoanele care consumă mai mult de 2 pahare de vin rosu pe zi manifestă cu 44% mai puţine răceli decat cei care se abţin de la consumul de vin roşu. S-a dovedit că resveratrolul are proprietăţi antiinflamatorii, ceea ce ajută la menţinerea sănătăţii fizice generale din moment ce multe boli şi maladii sunt atribuite inflamaţiilor.
Cuişoarele conţin o cantitate importantă dintr-un compus activ numit eugenol, care a făcut subiectul a numeroase studii de prevenire a toxicităţii produse de poluanţii din mediu (precum tetraclorura de carbon) si studii privind prevenirea cancerului tractului digestiv sau a inflamaţiilor articulaţiilor.
Una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice de pe planetă, vinul roşu, poate fi şi benefic organismului, băut în cantităţi moderate. Mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, vinul fiert este una dintre băuturile preferate ale românilor.” În timp ce prea mult alcool poate dăuna organismului, cercetatorii sugerează că 1-2 pahare de vin roşu pe zi pot, de fapt, să aducă beneficii”, spune Marina Grigore, specialist în apifitoterapie.
CITEȘTE ȘI: Cuişoarele, mai importante decât credeai. Şase beneficii majore pentru sănătate
Scortisoara – măcinată, sub formă de baton sau ca ulei esenţial, stimuleaza memoria, incetineste caderea parului şi ne ajuta sa scapam de kilogramele in plus. Fiind unul din alimentele cele mai bogate in antioxidanti ne mentine tineretea si combate stresul. Recent s-a descoperit ca scortisoara echilibrează glicemia, stimulând insulina şi joaca şi un rol important în prevenirea diabetului.
Proprietatile terapeutice ale vinului rosu fiert
Printre avantajele consumului de vin roşu fiert cu cuisoare se regăsesc furnizarea de energie, îmbunătăţirea digestiei, stimulează apetitul şi faptul că poate ajuta la restabilirea echilibrului nutriţional.
Reglează ceasul biologic. Melatonina conţinută de vinul roşu ajută la reglarea ceasului biologic, dar este şi un puternic antioxidant. Aşadar, consumul unui pahar de vin roşu înainte de culcare poate fi benefic pentru somn
Reduce riscul de cancer. Specialiştii spun că fiecare pahar de vin roşu consumat zilnic reduce riscul cancerului de plămâni cu 13%. De asemenea, 4 sau mai multe pahare de vin roşu pe săptămână ajută la diminuarea riscului de cancer de prostată cu 50%. Şi cancerul mamar poate fi ţinut la distanţă cu ajutorul acestei băuturi. Însă moderaţia este cheia: 1-2 pahare pe zi.
CITEȘTE ȘI: OTRAVA care se vinde la liber în marile magazine. Culmea, românii chiar apreciază acest produs!
Menţine sănătatea vaselor de sânge. Vinul roşu poate preveni debutul şi progresia aterosclerozei, care se declanşează atunci când vasele de sânge încep să-şi piardă abilitatea de relaxare. Alcoolul şi polifenolii din vin favorizează menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, prin promovarea formării de oxid nitric. Aceasta are un rol foarte important în reglarea tonusului vascular.
Scade presiunea arterială. Există dovezi ale unor efecte favorabile ale vinului roşu asupra presiunii sangvine. Astfel, două pahare de vin roşu sorbite în timpul mesei scad presiunea arterială la persoanele afectate de hipertensiune.
Sănătatea creierului. Resveratrolul este dovedit a fi un protector eficient împotriva bolii Alzheimer şi a demenţei.
Valoarea nutritivă a vinului fiert
Vinul roşu conţine următoarele vitamine şi minerale:
Potasiu – ajută la reglarea ritmului cardiac, ajută în sinteza acidului proteic şi nucleic, la producerea de energie şi convertirea zahărului din sânge în glicogen.
Fluor – este un mineral care poate preveni cariile dentare şi menţine smalţul dinţilor puternic.
Fosfor – ajută la transformarea mâncării în energie, ajută funcţia renală, metabolismul, multiplicarea celulară şi susţine contracţiile musculare ale inimii.
CITEȘTE ȘI: 2 Condimente pentru SCĂDEREA glicemiei
Colina – face parte din familia vitaminei B şi ajută la menţinerea sănătăţii generale. Îşi mai aduce aportul şi la funcţionarea adecvată a memoriei.
Efecte negative asupra organismului
Persoanele care consuma vinul roşu în cantităţi mai mari decât cele recomandate, pot experimenta efecte opuse. De asemenea, cei care suferă de următoarele afecţiuni ar trebui să evite consumul de vin roşu: cei care prezintă un nivel ridicat de trigliceride, cei care suferă de migrene, persoanele care încearcă să slăbească şi femeile gravide.
“Vinul conţine de asemenea, calorii goale, care pot duce la creşterea în greutate. Consumul excesiv de alcool este asociat cu efecte negative asupra sănătăţii, ce includ creşterea riscului de cancer, boli hepatice, amplificarea presiunii sangvine, insuficienţă cardiaacă şi dependenţă”, explică Marina Grigore, scrie Realitatea.net.
CITEȘTE ȘI: Sfaturile medicilor pentru tinerii părinţi: Când devine periculoasă terapia cu aerosoli
Specialiştii ne sfătuiesc să obţinem însă aceleaşi beneficii pentru sănătate şi din alte surse, decât din consumul de vin roşu. Flavonoidele de exemplu, se pot găsi şi în fructe şi legume. Strugurii si sucul de struguri au, de asemenea, aceleaşi componente ca şi vinul rosu.
Comentarii: