Insomnia ne face iritabili şi anxioşi, oboşiţi peste zi, uituci şi incapabili să ne concentrăm la muncă. Găsirea unei soluţii viabile impune descoperirea cauzei pentru care nu putem dormi.
Aproape jumătate din cazurile de insomnie au drept cauze problemele psihologice şi emoţionale. Evenimentele stresante, despresiile uşoare, tulburările de anxietate pot alunga somnul sau îl pot face dificil. La modul ideal, odată ce a fost descoperită şi tratată cauza, insomnia ar trebui să dispară, potrivit health.harvard.edu.
Potrivit aceleiaşi surse, prima linie de tratament contra insomniei ar trebui să o reprezinte schimbarea stilului de viaţă. Iată câteva trucuri care pot fi de ajutor.
CITEȘTE ȘI: Numărul MINIM de ore de somn. Sub acest prag creşte riscul bolilor cardiovasculare
1.Restricţia de somn.
Tendinţa de a petrece mai mult timp în pat în speranţa că va apărea şi somnul în cele din urmă trebuie combătută. În realitate, timpul mai scurt petrecut în pat face somnul mai bun, iar dormitorul nu mai pare o cameră de tortură.
2. Mergem la culcare doar când ne este somn.
Patul trebuie folosit doar pentru odihnă, aşadar mergem la culcare doar când ne este somn. Dacă suntem incapabili să adormim, ne mutăm în altă cameră şi ne ocupăm timpul cu activităţi relaxante. Stăm treji până când apare somnul şi doar atunci ne reîntoarcem în pat. Dacă somnul nu apare repede, repetăm.
3.Tehnici de relaxare.
O minte frământată este cel mai clar inamic al odihnei. Tehnici precum meditaţia, exerciţiile de respiraţie, de relaxare progresivă a muşchilor pot fi de folos atunci când suferim de insomnie.
CITEȘTE ȘI: Oamenii de ştiinţă au găsit dovada: Efectul important al legănării asupra calităţii somnului
4.Terapia cognitiv-comportamentală transformă gândurile negative şi consideraţiile despre somn în unele pozitive.
Persoanele care suferă de insomnie tind să fie preocupate de faptul că nu pot dormi şi de consecinteţe acestei situaţii. Aceste griji pot face dificilă relaxarea. Terapia ajută la stabilirea unor ţinte realiste şi la abandonarea unor deprinderi care interferează cu somnul.
Comentarii: