X

Rămasă văduvă la 29 de ani, Anca Serea a mărturisit cum a depășit acest moment din viața ei: „Sunt momente în care cazi într-un întuneric profund… Nu credeam că o să mai existe o mare iubire”

Rămasă văduvă la 29 de ani, Anca Serea a mărturisit cum a depășit acest moment din viața ei: „Sunt momente în care cazi într-un întuneric profund… Nu credeam că o să mai existe o mare iubire”.

Anca Serea și Adi Sînă au fost prezenți în podcastul lui Mihai Morar, unde prezentatoarea a făcut confesiuni dureroase, vorbind despre suferința prin care a trecut când primul ei soț a murit și ea rămas singură cu doi copii.

Anca Serea a trecut printr-o perioadă teribilă în viața ei, când primul ei soț, Filip Poplingher, a fost diagnosticat cu o boală cruntă. Bărbatul alături de care credea că-și va petrece tot restul vieții și tatăl celor doi copii s-a stins din viață, iar Anca Serea a suferit cumplit. Destinul i-a zâmbit când prezentatoarea l-a întâlnit pe Adi Sînă, cei doi unindu-și destinele în 2015.

CITEȘTE ȘI: Prințul Harry e la cuțite cu Regina Camilla: Ce ar fi pretins acesta de la soția tatălui său

Cum și-a revenit Anca Serea după ce a rămas văduvă cu doi copii

Anca Serea a povestit momentele de coșmar prin care a trecut după moartea primului soț, dar și cum a reușit să-și recapete forțele pentru a fi alături de copiii ei.

”Aveam momente când pur și simplu mă închideam într-un dressing și nu reușeam să mă mai reculeg, să-mi revin! Sunt momente și momente! Sunt momente în care cazi într-un întuneric profund și nu mai vezi niciun fel de lumină, dar cumva știam că, pentru ei și, apoi, pentru mine, viața trebuie să meargă într-un sens! Sau să îi dau eu un sens!

Noi, oamenii, în general, avem niște resurse în noi pe care la un moment dat, cumva, reușim să le accesăm. Asta a fost scăparea mea și salvarea mea. Că nu credeam că o să mai existe o mare iubire! Durerea nu dispare în esență niciodată, dar luptăm cu ea, învățăm să o gestionăm cumva!’, i-a mărturisit Anca Serea lui Mihai Morar, în cadrul podcastului Fain & Simplu.

Cum a cucerit-o Adi Sînă pe Anca Serea

Anca Serea avea să traiască o nouă mare dragoste, când se aștepta cel mai puțin. Prezentatoarea și Adi Sînă s-au întâlnit și au fost meniți unul pentru celălalt. Prezentatoarea a povestit, chiar de față cu artistul, cum a fost cucerită de Adi Sînă.

„S-a întâmplat chiar pe nepusă masă, eram foarte nepregătită și nu aș fi zis niciodată că o să găsesc o altfel de iubire după un timp relativ scurt dar cred că am fost foarte norocoasă, cred că am fost norocoși cu toții. Adi a fost un fel de salvare pentru mine. Mi-a fost extrem de greu! Pur și simplu s-a întâmplat, a fost o întâmplare frumoasă, de care m-am agățat cumva! Am fost norocoși cu toții! Și eu, și copiii!’, i s-a confesat Anca Serea lui Mihai Morar.

Când a știut Anca Serea că Adi Sînă îi este menit să-i devină soț

Anca Serea mărturisește că a fost o dragoste la prima vedere între ea și actualul soț, Adi Sînă. Anca a spus că, atunci când l-a îmbrățișat pentru prima oară pe Adi Sînă, a simțit că el este alesul.

„Adi m-a cucerit cu o îmbrățișare! Nici nu știu dacă el știe! Ne-am întâlnit din întâmplare în trafic, cred că eram pe Calea Victoriei, dacă îmi aduc aminte bine, cred că vorbeam la telefon. Mi-a zis: ‘oprește un pic!’.

CITEȘTE ȘI: Cum de a ajuns Mihai Dedu să i se mai dea doar 6 luni de trăit: Drama prin care a trecut prezentatorul TV

Eu aveam o sensibilitate, o povară mare pe umeri, nu eram un om complet. Am coborât, el era în fața mea, eu nu știu să parchez mașina niciodată, m-a apostrofat drăguț și m-a luat în brațe. A fost o îmbrățișare care pentru mine a însemnat enorm! Am simțit altceva în momentul ăla. A fost un moment important pentru mine. Am zis: ‘omul ăla are ceva!’’, își amintește Anca Serea cum a început povestea ei de dragoste cu Adi Sînă.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro