Trei dintre handbalistele liderului Ligii Florilor s-au încărcat de energie antrenându-se alături de micile jucătoare ale giuleștencelor
„M-am simțit foarte bine cu ele. Sunt jucătoare cu adevărat bune, care pot deveni handbaliste valoroase”, spune Dorina Korsos. Care e completatată de Alexandra Trifan: „Când eram ca ele îmi doream foarte mult să ajung undeva sus și am muncit foarte mult pentru asta”.
Elena Voicu (32 de ani) și-a adus aminte cum a ajuns să stea în poartă. „Eu am fost o leneșă când eram mică și d-aia am stat în poartă, că mi se părea că acolo se aleargă cel mai puțin”, spune handbalista de la CS Rapid București.
Rapidul e o stare de spirit și iubirea pentru culorile alb-vișinii intră în sânge încă de la cei mai fragezi ani. Asta simt și junioarele clubului din Giulești.
„Mi-aș dori să câștig titlul cu Rapid. Ar fi un vis. La fiecare meci vin și stau în galerie, la fel și la fotbal”, le transmite senioarelor junioarea Anita.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
7 „finale” pentru titlu
Rapidistele au 1 punct avans față de urmăritoarea CSM București, dar mai sunt 7 etape înainte de finalul sezonului. „Vom face cam cum fac și copiii aceștia, venim la sală, muncim, ne antrenăm în fiecare zi, ne vedem de treaba noastră”, este varianta pe care se bazează Elena Voicu.
„Cred că trebuie să muncim din greu și să jucăm împreună ca o adevărată echipă”, adaugă și Dorina Korsos, triplă câștigătoare a Ligii Campionilor cu Gyor din Ungaria.
Comentarii: