După ce au studiat 400 de milioane de oameni, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că moştenirea genetică are o influenţă limitată asupra longevităţii. Dacă până la acest studiu se credea că influenţa se ridică la 30%, acum procentul a ajuns la 7%.
Deşi longevitatea tinde să se transmită din tată în fiu, genetica are o influenţă mult mai mică asupra duratei de viaţă decât s-a crezut până acum, potrivit unei noi analize făcută pe 400 de milioane de oameni, relatează Science Daily.
Rezultatele sugerează că gradul de moştenire al longevităţii este cu mult sub estimările anterioare, conform unui studiu realizat de Centrul de cercetare privind ştiinţele vieţii Calico şi publicat în GENETICS, revista Societăţii de Genetică a Americii. „Putem învăţa multe lucruri despre biologia îmbătrânirii din genetica umana, dar daca moştenirea genetică privind durata de viaţă este scăzută, aceasta ne temperează aşteptările”, spune autorul principal, Graham Rubin.
„Eritabilitatea” este o unitate de măsură care exprimă în ce măsură variaţia unei trăsături – în acest caz durata vieţii – poate fi explicată prin diferenţe genetice, spre deosebire de diferenţele non-genetice, precum stilul de viaţă, factorii socio-culturali şi accidentele. Estimările anterioare ale eritabilităţii vieţii umane au variat de la aproximativ 15% la 30%.
CITEȘTE ȘI: Studiu de 24 de ani, pe 122.000 de pacienţi: Cum îţi afectează mişcarea speranţa de viaţă
Studiu de faţă a utilizat cel mai amplu set de date în comparaţie ci orice alt studiu anterior de longevitate.
Studiu pe 400 de milioane de oameni
Pornind de la 54 de milioane de arbori de familie reprezentând şase miliarde de strămoşi, cercetătorii au înlăturat înregistrările redundante şi cele de la persoane care încă mai trăiau. Au rezultat peste 400 de milioane de oameni – în mare parte americani cu descendenţă europeană – fiecare legat de altul fie de o relaţie părinte-copil, fie soţ / soţie.
Cercetătorii au lăsat doar anul naşterii, anul morţii, locul naşterii (la rezoluţia statului din SUA şi ţara din afara SUA), şi conexiunile familiale care alcătuiesc structura copacului genealogic. Echipa a putut apoi să evalueze eritabilitatea din arborele genalogic, examinând similitudinea longevităţii între rude.
Durata de viaţă corelată cu cea a partenerilor
Folosind o abordare care combina modelarea matematica şi statistica, cercetătorii s-au concentrat asupra rudelor care s-au născut în secolele XIX şi începutul secolului al XX-lea, găsind estimări ale longevităţii pentru fraţii şi verii primari care sunt aproximativ aceleasi cu cele raportate anterior.
Dar, după cum sa observat şi în unele dintre studiile anterioare, ei au observat că durata de viaţă a soţilor a avut tendinţa de a fi corelată mai mult cu cea a partenerilor, decât cu cea a fraţilor de sex opus. Această corelaţie între soţi poate fi cauzată de mulţi factori non-genetici care sunt legaţi de viaţa în aceeaşi gospodărie – de mediul lor comun.
Dar povestea a început să se contureze atunci când autorii au comparat longevitatea diferitelor tipuri de rude prin alianţă. Primul indiciu că ceva mai mult decât genetica sau viaţa în aceeaşi gospodărie ar putea fi implicat în longevitate a fost constatarea că cumnaţii şi verii primari prin alianţă au corelată durata vieţii – în ciuda faptului că nu erau rude de sânge şi nu împărţeau, în general, aceleaşi gospodării.
Mărimea setului de date a permis echipei să mărească corelaţiile de longevitate pentru alte tipuri de relaţii mai îndepărtate, inclusiv mătuşile, unchii şi verii primari. Astfel, s-au găsit corelaţii privind longevitatea în cazul unor rude îndepărtate prin alianţă.
Dacă aceştia nu împărtăşesc medii genetice comune şi nu împărtăşesc aceLeaşi gospodării, care este elementul care-i face să aibă o durată similară a vieţii? Explicaţia la care au ajuns cercetătorii este „împerecherea asortivă”, adică alegerea unor parteneri cu trăsături similare.
CITEȘTE ȘI: Un cunoscut medic oferă rețeta pentru o viață sănătoasă: 30 de obiceiuri pentru orice vârstă
Oamenii tind să aleagă parteneri cu trăsături similare
„Oamenii tind să aleagă parteneri cu trăsături asemănătoare cu ale lor, iar în acest caz vorbim despre longevitate”, spune Ruby. Desigur, nu puteţi ghici cu uşurinţă longevitatea unui potenţial partener. Pentru că nu poţi spune în prealabil cât va trăi cineva, asortarea împerecherii la om trebuie să se bazeze pe alte caracteristici. Baza acestei alegeri poate fi genetică sau socio-culturală – sau ambele.
„Pentru un exemplu non-genetic, dacă venitul influenţează durata vieţii, iar oamenii bogaţi tind să se căsătorească cu alţi oameni bogaţi, aceasta ar duce la o longevitate corelată. Acelaşi lucru s-ar întâmpla şi pentru trăsăturile mai controlate de genetică: dacă, de exemplu, oamenii înalţi preferă soţii înalţi şi înălţimea este corelată într-un fel cu durata vieţii, acest lucru ar influenţa, de asemenea, durata vieţii”, spun cercetătorii.
Calculând astfel efectele eredităţii asupra longevităţii, cercetătorii au ajuns la concluzia că influenţa nu este mai mare de 7 la sută, poate chiar mai mică. Rezultatul? Cât timp trăiţi are mai puţin de-a face cu genele decât credeţi, conchid cercetătorii.
