Moartea prințului consort Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii timp de 73 de ani, a afectat-o teribil pe suverană. Care este pe punctul de a lua o decizie capitală, în ceea ce privește îndatoririle sale.
Potrivit jurnaliștilor de la BBC, regina, ajunsă și ea la vârsta venerabilă de 95 de ani, urmează ”să se retragă cu grație” de la tron. Astfel, va trebui să-și cedeze locul unui urmaș, informează Daily Mail.
Peter Hunt, fost corespondent regal al BBC, a anunțat că regina urmează să ia această hotărâre istorică, dorindu-și să se obișnuiască astfel cu viața fără soțul ei, de aceea se va retrage departe de tot.
Majestatea Sa se și protejează astfel de pandemia de coronavirus, aflându-se în categoria de risc maxim, din cauza vârstei.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
Prințul Charles îi va prelua prerogativele
Regina, care își plănuiește retragerea la Castelul Windsor, va pleca de la Palatul Buckingham, iar toate îndatoririle regale îi vor reveni prințului Charles, fiul ei, moștenitorul Coroanei. Regina Elisabeta a II-a s-ar prezenta la Palatul Buckingham doar două zile pe săptămână.
După moartea soțului său, prințul Philip, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a transmis un mesaj în care a mulțumit celor care au transmis familiei regale condoleanțe.
”Familia mea şi cu mine am dori să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul şi bunătatea pe care ni le-aţi arătat în ultimele zile. Am fost profund emoţionaţi şi continuăm să ne amintim că Philip a avut un impact extraordinar pentru nenumărate persoane de-a lungul vieţii sale”, a scris regina într-un mesaj semnat Elisabeta R. şi transmis de Casa Regală.
Comentarii: