NUTRITIE

Rețeta unui cunoscut gastronom: Cum prepari cele mai delicioase chiftele

totuldespremame.ro

Prepararea delicioaselor chifteluţe nu va da greş dacă sunt respectate ca la carte ingredientele şi paşii gătirii. Reţeta aperitivului gustos o regăsim la regretatul gastronom Radu Anton Roman.

Ingrediente:

  • 250 g carne miel tocată
  • 2 cepe
  • 500 g carne viţel tocată (piept mai împănat)
  • 250 g carne porc (nu chiar slabă) tocată
  • 2 morcovi potriviţi
  • 2 ouă
  • 1 legătură mărar
  • sare, piper,după gust
  • 1 felie groasă de franzelă înmuiată în lapte ca să iasă pufoase
  • 2 cartofi, nici prea mari, nici prea mici
  • făină câtă trebuie pentru o tăvăleală generală
  • untură (untdelemn) cât să prăjească o tavă de chiftele.

CITEȘTE ȘI: Supa de pui cu găluşte, un adevărat deliciu dacă respecţi această reţetă

Mod de preparare:

Se toacă cepele (altădată se şi rumeneau în puţin ulei), morcovii, cartofii, mărarul. Pâinea se scurge bine şi se toacă şi ea.

Se amestecă bine carnea cu tot ce s-a tocat, cu ouăle şi apoi cu sare şi piper.

Se formează după dorinţă chiftele turtite, cât palma de copil, sau chifteluţe rotunde, cât nuca, şi se tăvălesc prin făină.

Se încinge untură destulă, să le îmbrace până la jumătate, şi se pun chifteluţele la prăjit pe foc potrivit, acoperite, până se rumenesc. Se întorc şi pe cealaltă parte. Când s-au colorat, se scot din tigaie şi se oferă.

CITEȘTE ȘI: Reţetă din Dobrogea: Cum se prepară delicioasele chifteluţe de icre

Taine:

Moda degresării trimite chiftelele aburinde pe foaia de sugativă, să-şi lase grăsimea. Pe alocuri, oltenii pun şi-o căpăţână de usturoi.

Comentarii: