X

Rețete gustoase și sănătoase cu legume la cuptor

Cea mai simplă rețetă este să pui legumele, uneori chiar direct din congelator, fără să le mai prepari măcar, pui sare, piper, puțin ulei de măsline și bagi la cuptorul încins la 220⁰C timp de 20-30 de minute. Dar parcă nu sună atât de interesant, nu?

Hai să vedem și câteva rețete aproape la fel de simple, dar puțin mai tentante, să ne provocăm puțin și papilele gustative.

CITEȘTE ȘI: Cele mai sănătoase părți ale legumelor și fructelor pe care le ARUNCI

Rețete gustoase și sănătoase cu legume la cuptor

Conopidă coaptă cu dressing de iaurt

Dacă tot suntem în sezon și găsim conopidă peste tot, poți încerca o rețetă ușoară și delicioasă de conopidă crocantă la cuptor, cu un sos răcoritor de iaurt.

Pe lângă conopidă, mai avem nevoie de:

Preîncălzește cuptorul la 200⁰C și pune conopida întreagă sau buchețele în tava în care ai pus o foaie de copt și puțin ulei de măsline. Adaugă ¾ din marinadă și lasă la cuptor timp de 25 de minute, după care mai adaugi și restul de marinadă și dai cuptorul la 220⁰C încă 10 minute, pentru a căpăta o crustă mai crocantă.

Amestecă toate ingredientele pentru sosul de iaurt și servește conopida cu acest sos. Poți pune și tahini peste conopidă, dacă îți place gustul.

Rețete gustoase și sănătoase cu legume la cuptor

Cartofi dulci la cuptor cu ton

Cartofii dulci la cuptor sunt absolut delicioși și poți ”scăpa ușor” oricând cu această garnitură simplă. Însă pot deveni și un fel principal super gustos, cum e în cazul acestei rețete.

Taie cartofii dulci în jumătate și înțeapă-i puțin cu furculița, cât să se coacă mai bine în profunzime. Lasă-i în cuptorul preîncălzit la 200⁰C, timp de 30-40 de minute. Verifică cu o furculiță să fie moale, iar după ce se răcesc puțin, pisează puțin cartoful cât să rămână intactă coaja, dar să faci puțin loc pentru ton.

Amestecă 1 sau 2 conserve de ton, în funcție de câți cartofi prepari, cu ceapă roșie, tăiată mărunt, zeamă de lămâie, pătrunjel tocat mărunt și un avocado, pentru o textură mai cremoasă și puține grăsimi sănătoase.

CITEȘTE ȘI: Legumele la cuptor și beneficiile pe care acestea le au

Pune acest amestec în mod egal peste cartofi, iar deasupra pune și 2-3 lingurițe dintr-un sos de iaurt cremos cu puțină zeamă de lămâie și verdețuri tăiate mărunt. Poți, de asemenea, să adaugi și castravete tăiat foarte mărunt pentru un gust și mai răcoros și fresh.

Cartofii întregi la cuptor, fie ei dulci sau simpli, lasă loc de multă creativitate în topping-uri. Poți pune peste ei și murături tocate mărunt, ardei gras, brânză, roșii uscate și parmezan pentru un gust italienesc sau îi poți decoji și trage în tigaie puțin, cu ulei aromat sau unt, pentru un gust deosebit.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro