LIFESTYLE

S-a ales praful de marea împăcare! Călin Geambașu și tatăl lui nu s-au mai văzut de Crăciun

”Împăcare ratată. Poate Crăciunul viitor. Sau în oricare altă zi va încuviința Bunul Dumnezeu… Tatăl meu pozează la derută pe FB în „FAMILIST”, însă el toată viața a fost un trubadur chefliu, plecat în Occident cu lunile (la Lambada cu Doina Românească), cu toate că în România, ACASĂ, câștiga într-o zi cât alți oameni într-o lună! Și rolul de bunic l-a respins/ amânat și a recunoscut-o pe scena Sălii Palatului, în 2013… Atunci, ce-i cu grija asta falsă la nivel declarativ în raport cu FAMILIA?!”, și-a început discursul fostul star de la ”Școala vedetelor”, pe Facebook.

Povestea sună cam așa: Petre Geambașu, cunoscutul muzician, acum la o vârstă respectabilă, a ajuns la spital acuzând grave de probleme de sănătate, înainte de Sărbători. Moment în care fiul lui, Călin, cu care nu-și vorbește de ani buni și, mai mult, cu care se află într-un război mediatic acerb, a făcut pasul către împăcare.

”Yo și DaviN ne-am dorit să mergem să-l vedem pe tatăl meu, știindu-l bolnav și de abia ieșit din spital, acum, la o vârstă când fiecare zi poate fi ultima. Îmi pare rău însă că tatăl meu își menține poziția de „Front Comun” (afirmație textuală), front sub al cărui asediu ne ține de ani mulți, ignorând total rolul de bunic. Ne-a respins deja intenția pozitivă și mi-a spus să nu vin!!! Am făcut tot ce se putea omenește și un pic peste. L-a privat pe copil de o bucurie…”, a mărturisit, dezamăgit și indignat în același timp, Călin pe pagina lui de pe rețeaua de socializare.

”Din păcate, tatăl meu și-a mai dat o dată arama pe față, sabotând chiar Spiritul Crăciunului… NERO din el a mai dat o dată foc propriei Cetăți… Ne-a blocat tot prin forță, tot prin oponență gratuită, tot în același stil Dictatorial, tot prin metoda pumnului în gură. Ne-a spus să nu venim decât dacă nu mai amintesc nimic despre situația pe care au generat-o și dacă o suportăm și pe CO2, adică pe acea creatură care luna trecută mi-a atacat copilul în incinta Școlii, făcându-l să plângă și obligându-l să se explice inutil tuturor colegilor pentru fapte necomise vreodată. Plângeau și supraveghetoarele când vedeau la ce situație îmi supune copilul această CO2…”, a explicat cântărețul.

Citește și: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Acuzații grave la adresa mamei lui

Călin Geambașu a detaliat și care sunt motivele pentru care nu o iartă pe cea care i-a dat viață: ”Tatăl meu îmi impunea să mi-o bage pe gât și pe CO2, „la pachet”. Nu am cerut „înlăturarea ei din casă”, așa cum a mințit tatăl meu în mod panicard pe FB, ci doar am pretins evitarea ei. Cu această creatură nu mai vorbesc din anul 2013, după ce mi-a cauzat multe rele grave (până a ajuns chiar să mă atace și mediatic în 2017!). Cu el am continuat să vorbesc ani la rând și să facem lucruri pozitive (munceam pentru el în studioul meu, mergeam în vacanțe, etc) chiar dacă pe CO2 o evitam începând cu acel 2013! Nu știu ce l-o fi întors din poziția favorabilă (dacă tot nu a remediat problema atunci când a promis că o va face – în scris)…”.

Artistul a continuat cu potopul de acuzații la adresa mamei : ”Pentru mine, CO2 a fost și va rămâne un zbir sovietic deghizat în straie femeiești care mi-a alterat o copilărie în general frumoasă. Chiar foarte frumoasă, mulțumită tatălui meu și mai ales Mamei Bunica, ființa duioasă care a avut grijă de mine zi de zi până la vârsta adolescenței. Vor acum să mă lovească prin copil, atacând-l direct și indirect, fără să le pese că îi cauzează lui deznădejde și suferință gratuită. Așa au procedat și cu mine, mânați doar de orgolii și poziții de forță. Mereu. Și acum la fel procedează, ignorând complet înțelepciunea bătrâneții.”, a mai scris Călin Geambașu pe Facebook.

 

Comentarii: