David Popovici jubilează după ce a stabilit un nou record . Pe cel național la proba de 100 de metri liber, la Campionatele Naționale de Înot în bazin scurt. „Nu știu al câtelea titlu național e. Sunt multe, cu siguranță, acum am adăugat încă unul. Am amintiri foarte frumoase din bazinul de aici. Îmi place să concurez aici, în fața spectatorilor români.
Îmi place că am ocazia să câștig mai multă experiență în bazin scurt. Acest record înseamnă destul de mult față de altele pe care le am, pentru că era al lui Robert Glință. Țin minte că atunci când l-a stabilit, mi-a spus că-l face special pentru a fi în fața mea. A zis: «Știu că nu o să dureze extrem de mult, dar vreau să-l am!» Și l-a avut, acum mi l-a pasat”, a afirmat Popovici, conform sportbull.ro.
Puștiul-minune al natației mondial i-a temperat însă pe entuziaștii care i-au trasat deja obiectiv: să doboare ecordul mondial al probei, de 44.84, care îi aparține australianului Kyle Chalmer.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
”Mai am destul de mult până la recordul mondial în bazin scurt, este cu totul altă mâncare de pește. De asta am venit aici, de asta merg la Mondialele în bazin scurt de luna următoare, să învăț să concurez, să lupt într-un bazin foarte diferit. E foarte diferit de cel normal, înjumătățit, de două ori mai multe întoarceri. E o competiție pentru cei mai explozivi, dinamici, forțoși. Învăț, încă sunt la început.
La Mondialele de luna următoare merg pentru a învăța. Nu am obiective de timp sau de loc. Dacă prind finale, foarte bine. Dacă iau medalii, și mai bine, dar nu-mi propun asta neapărat. Merg să învăț de la cei mai buni decât mine în bazin scurt, să fiu și eu mai bun și la un moment dat să mă pot întrece cu ei. Îmi propun să iau toate medaliile aici, e un concurs mai ușor decât Mondialele ce vor urma”, a încheiat dublul campion mondial la natație.
Comentarii: