La câteva zile după ce s-a aflat de starea gravă în care se află îndrăgitul cântăreț de muzică populară, iată că apar și primele reacții ale soției lui Benone Sinulescu.
Cea care s-a simțit vizată de unele declarații făcute de fostul impresar al artistului. Cel care a și făcut publică informația cum că nea Beni e într-o situație critică, după ce ar fi fost găsit inconștient în casă, iar familia nu l-ar fi dus direct la spital, ci într-un centru de îngrijiri paleative și i-ar aștepta sfârșitul.
„Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,
Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soțului meu, pe de o parte, dar si dorința acestuia de a expune publicului doar actul artistic și mai puțin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situației medicale a soțului meu.
În urma cu câteva săptămâni, soțul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timișoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf și urmează un tratament pentru afecțiunea cronică constatată.”, a scris Elena Sinulescu pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialiști
Precizările soției
Mesajul postat de soția lui Benone Sinulescu a fost lung. Și s-au precizat și anumite lucruri, care, spune ea, stau cu totul altfel decât ar fi ajuns la presă.
”În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient, ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Barzava, neputând să îl ridic și din dorința de nu fi expus într-o situație nefavorabila imaginii publice, împreună am stabilit să solicitam o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.
În ziua de sâmbătă, starea de sănătate s-a înrăutățit și în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.
În acest timp, fostul impresar Ionuț Pavel, fără a ma fi întrebat despre starea soțului meu si fără a ne solicita acordul, a răspândit în presa informații nedocumentate false, defăimătoare privind modul in care familia îl îngrijește pe nea Beni.
Se dovedește că Beni pe bună dreptate nu îl considera o persoană din cercul de prieteni si a încetat relațiile profesionale de mai mult timp cu acesta.” a mai spus soția artistului.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
”Mă bucur că îi dă atenția cuvenită!”
Reacția fostului impresar a lui Nea Beni a fost următoarea: „Nu sunt omul care să fac afirmații aiurea și nici nu o să mă vedeți făcând chiloțăreală prin presă pe un astfel de subiect. Mă bucur că soția lui îi acordă atenția cuvenită.
Pot spune doar atât: după ce am atenționat prin presă asupra stării lui de sănătate, în foarte scurt timp Nea Beni a fost transportat și internat la Spitalul de Urgență din Arad, colo unde primește cele mai competente îngrijiri.
Se poate demonstra pe ceas”, a replicat Ionuț Pavel pentru retetesivedete.ro, precizând că ora la care artistul a fost internat la Spitalul de urgență din Arad este 15.35.
În plus, Pavel a mai spus în Fanatik cum că Benone Sinulescu ar avea o arteră coronariană înfundată și încă una care duce spre creier și ar fi trebuit să se opereze pe 15 iunie, anul acesta. Acum, nea Beni ar fi stabilizat, cooperant și s-ar hrăni singur.
Comentarii: