REVIEW SANATATE

Scapă de respirația urât mirositoare! Trei soluții pe bază de plante

hswstatic.com

Adesea, unele persoane se confruntă cu o respiraţie urât mirositoare. Deşi pe piaţă există o mulţime de tratamente şi metode care pot îndepărta mirosul neplăcut, tot soluţiile naturale sunt cele mai eficiente. Află câteva dintre ele!

Respiraţia neplăcută are cauze multiple, însă cea mai importantă dintre ele este igiena dentară deficitară. Dacă periajul dinţilor nu este efectuat regulat şi corespunzător, resturile alimentare se pot bloca şi se vor descompune, cauzând un miros neplăcut. De asemenea, o altă cauză este deshidratarea sau sindromul gurii uscate. Asigură-te, mai ales vara, că te hidratezi suficient. Halidoza sau halena, cum i se mai spune în termeni medicali, îţi poate afecta viaţa socială, potrivit clickpentrufemei.ro.

CITEȘTE ȘI: Elimină stresul din organism cu acest exercițiu simplu de respirație

Mentă, anason şi apă de rozmarin

Menta se numără printre cele mai bune ingrediente când vine vorba de reîmprospătarea respiraţiei, fiind utilizată şi în fabricarea produselor destinate îngrijirii orale. La rândul său, anasonul are proprietăţi antibacteriene, care inhibă creşterea bacteriilor în cavitatea bucală. Aceste microorganisme sunt asociate cu respiraţia urât mirositoare. Ai nevoie de: câteva frunze de mentă, 3 căni cu apă, 1 linguriţă de seminţe de anason, 1 linguriţă de rozmarin. Fierbe apa şi pune celelalte ingrediente. Opreşte focul şi lasă să absoarbă câteva minute. După ce s-a răcit, clăteşte-ţi gura cu acest amestec de 2 ori pe zi.

Pătrunjel şi apă de gură cu cuişoare

Pătrunjelul este bogat în vitaminele A şi C, calciu şi fier. Conţinutul său ridicat de clorofilă îl face o alegere excelentă când vine vorba de eliminarea toxinelor, îmbunătăţirea funcţiei digestive şi neutralizarea mirosului neplăcut. Cuişoarele au proprietăţi antibacteriene. Extrasul de eugenol este, de asemenea, un anestezic eficient, motiv pentru care a şi fost folosit în cabinetele stomatologice o perioadă. Ai nevoie de: 3 căni cu apă, 2 legături de pătrunjel şi 1 lingură de cuişoare. După ce apa a fiert, adagă pătrunjelul şi cuişoarele şi lasă să se infuzeze. Clăteşte gura cu amestecul răcit după periajul dentar.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi de neratat: Alimentele interzise dacă ai o respiraţie urât mirositoare

Scorţişoară şi ceai de eucalipt

Scorţişoara are proprietăţi antibacteriene care împiedică dezvoltarea bacteriilor în cavitatea bucală. Eucaliptul este, de asemenea, bogat în componente antibacteriene care elimină rezidurile dintre dinţi. Ai nevoie de: 5 batoane de scorţişoară, 3 ceşti de apă şi 1 linguriţă de frunze de eucalipt. Încălzeşte apa şi adaugă eucaliptul şi scorţişoara. Când ajunge la fierbere, ia amestecul de pe foc. Lasă-l să se răcească şi clăteşte gura ori de câte ori simţi nevoia.

Comentarii: