Este adevărat că au devenit unul dintre elementele evitate de multe ori în cadrul procesului de slăbire, dar din păcate organismul nu poate funcționa optim dacă nu primește suficienți carbohidrați. Există câteva simptome care îți indică faptul că meniul tău conține prea puțini carbohidrați și este bine să ții cont de ele pentru a preveni îmbolnăvirea.
CITEȘTE ȘI: Istoria SARMALELOR. Ce conținea rețeta lor acum 120 de ani și cum se fac azi
Nu este nevoie să uiți complet de carbohidrați dacă vrei să-ți reconturezi silueta, ci să înveți care sunt variantele sănătoase care îți vor da multă energie și accelerează eliminarea țesutului adipos. Nu toți carbohidrații sunt nocivi pentru siluetă, ci în principal cei rafinați proveniți din făină albă și zahăr, de exemplu pâinea albă, biscuiții, dulciurile, produsele de patiserie și pastele. Carbohidrații complecși cum sunt cerealele integrale, legumele, fructele și leguminoasele îți asigură necesarul zilnic de fibre, previn depunerea grăsimilor în zona abdominală și te protejează împotriva atacului virușilor și microbilor.
De cât de mulți carbohidrați ai nevoie?
Ca regulă generală carbohidrații trebuie să reprezinte între 45 și 65% din totalul caloriilor consumate zilnic. Deci, dacă vei consuma aproximativ 2.000 de calorii pe zi, carbohidrații trebuie să reprezinte între 900 și 1.300 de calorii din meniul tău. Dacă nu faci exerciții fizice poți consuma mai puțini carbohidrați. Este util să-ți faci un jurnal pentru a monitoriza cantitatea de carbohidrați consumată într-o săptămână și a face o medie a consumului zilnic.
Care sunt semnele că nu consumi suficienți carbohidrați
Respirația urât mirositoare
Atunci când nu primește suficienți carbohidrați organismul va arde grăsimi și proteine pentru a obține energie, efectul advers fiind halena. „Nu vei putea stopa acest proces decât dacă refaci echilibrul de carbohidrați din alimentație. În general, consumul a mai puțin de 50g de carbohidrați pe zi favorizează respirația urât mirositoare.
CITEȘTE ȘI: Câte zile poţi păstra VINUL după ce l-ai DESFĂCUT
Mănâncă mai des cereale integrale, fructe și legume pentru a stopa acest efect negativ. Merele în special conțin o cantitate importantă de compuși fenolici care odorizează cavitatea bucală”, potrivit dr. Amy Gorin, nutriționist din New York.
Ți se schimbă des starea de spirit
Dacă îți este tot timpul foame sau ești nervos este un semn clar că trebuie să regândești cantitatea de carbohidrați pe care o consumi. „Au un rol esențial în cadrul producției de serotonină, iar funcțiile creierului ar putea fi afectate negativ de lipsa glucozei.
CITEȘTE ȘI: Ce dezvăluie DATA NAȘTERII despre modul în care faci dragoste
Din acest motiv apar frustrarea, supărarea și irascibilitatea. În momentele în care reduci drastic cantitatea de carbohidrați te poți simți supărat sau furios pentru că glicemia ți-a scăzut foarte mult. În schimb, carbohidrații cresc nivelul de serotonină și au un efect de calmare. Prima săptămână dintr-o astfel de dietă este o adevărată provocare”, potrivit dr. Monica Auslander Moreno, nutriționist.
Ai dureri de cap
Creierul are nevoie de carbohidrați pentru a funcționa la potențial maxim. Glicemia va scădea atunci când reduci carbohidrații consumați, iar durerile de cap vor fi consecința imediată. Nu este nimic în neregulă dacă ai o durere de cap din când în când, dar dacă te doare capul în fiecare zi este un semn evident că trebuie să consumi un plus de carbohidrați. „Este util să iei o gustare sau o masă la fiecare 3-4 ore pentru a preveni scăderea glicemiei. Feliile de legume cu guaccamole sunt o combinație rapidă și foarte eficientă împotriva migrenelor. De asemenea, fructele de pădure diminuează durerile de cap pentru că refac nivelul optim de hidratare”, potrivit dr. Gorin.
Dacă ești balonat
Prin evitarea carbohidraților îți vei priva organismul de doza necesară de fibre, ceea ce poate cauza balonarea.
CITEȘTE ȘI: Vrei să slăbeşti? Mănâncă ciocolată și bea vin, este sfatul dat de un nutriţionist celebru
Bea 8-10 pahare de apă pentru a stimula eliminarea toxinelor și crește cantitatea consumată de fructe (banane, cireșe și fructe de pădure), cereale integrale (quinoa, orez și pâine din făină integrală) și legume cu amidon (în special cartofi dulci).
Dacă ești constipat
Lipsa cantității suficiente de fibre poate face digestia mai lentă, iar constipația va fi efectul negativ. Alege semințele de chia, de dovleac, conopida, spanacul, salata verde, varza și broccoli pentru a favoriza o digestie optimă.
Dacă ai senzația că ești bolnav
Potrivit specialiștilor, există sindromul de gripă ketogenică. Este vorba despre manifestarea unor simptome asemănătoare cu cele ale gripei de sezon, dar acestea sunt cauzate de cantitatea prea redusă de carbohidrați. Amețelile, durerile, inflamațiile, starea de oboselaă sau de vomă se regăsesc printre simptomele problematice.
CITEȘTE ȘI: Cum ne ajută VINUL ROȘU să NU ne îngrășăm
„În unele cazuri nu poți nici măcar să te scoli, să te aranjezi și să te îmbraci. Nu este deloc simplu să forțezi organismul să folosească un alt tip de combustibil decât cel cu care s-a obișnuit deja. Alege băuturi cu electroliți, supă de pui și crește cantitatea de sare pentru a te simți mai bine”, recomandă dr. Moreno.
Comentarii: