Senzația de picioare grele accentuată mai ales vara: Remediile naturale la care poți apela cu încredere. Problemele de circulație, retenția de apă și varicele sunt cele mai comune cauze ale senzației de picioare grele. Dacă și tu ai astfel de probleme, nu aștepta să treacă de la sine, ci folosește mai degrabă un tratament naturist pentru eliminarea senzației de picioare grele.
Dacă ai și alte simptome deranjante, recomandarea noastră este să mergi la medicul de familie, care îți poate da trimitere la un alt specialist.
Senzația de picioare grele accentuată mai ales vara: Remediile naturale la care poți apela cu încredere
Iată câteva idei pentru a combate senzația de picioare grele:
Comprese calde
Compresele cu apă caldă sunt extrem de eficiente atunci când vine vorba despre senzația de picioare grele. Înmoaie un prosop în apă fierbinte, apoi stoarce-l bine și așază-l pe picioare, în zonele umflate, și îndepărtează-l numai atunci când ajunge la temperatura camerei. Repetă operațiunea de câte ori simți că e necesar. Căldura va stimula circulația sangvină și va accelera dezumflarea picioarelor. Totodată, căldura relaxează și musculatura picioarelor, calmând durerile, potrivit doc.ro.
CITEȘTE ȘI: Remedii naturale: Cum îți protejezi ficatul de substanțe dăunătoare, fără medicamente
Comprese cu gheață
Compresele cu gheață pot fi folosite atunci când ai nevoie de o ameliorare instantanee a senzației de picioare grele. Sparge câteva cuburi de gheață și pune-le fie într-o pungă, fie într-un prosop. Masează-ți apoi picioarele folosind compresa, în timp ce execuți mișcări circulare. Gheața calmează imediat durerile și senzațiile neplăcute, accelerând totodată și dezumflarea picioarelor.
Băi cu sare Epsom
Băile la picioare cu sare Epsom și bicarbonat de sodiu sunt recomandate și acestea ca tratament naturist pentru picioare grele. Pentru a-ți pregăti o asemenea baie, diluează o lingură de sare Epsom și una de bicarbonat de sodiu într-un lighean cu apă caldă. Înmoaie-ți picioarele în apa din lighean și lasă-le să se odihnească cel puțin 15 minute. Sarea Epsom relaxează mușchii și are efect detoxifiant, în timp ce bicarbonatul de sodiu are proprietăți antiinflamatoare și combate și senzația de oboseală.
Băi cu ceai de mentă
Și băile la picioare în ceai de mentă s-au dovedit a fi eficiente în caz de senzație de picioare umflate. Pentru a-ți face o asemenea baie, prepară un ceai folosind o cană cu apă clocotită și două pliculețe de ceai de mentă. După ce ai preparat ceaiul, diluează-l într-un lighean cu apă caldă, în care îți vei înmuia apoi tălpile. După 15 minute, poți scoate picioarele din lighean și te poți bucura de rezultate.
Masaj cu uleiuri esențiale
Ca tratament pentru picioare grele poate fi utilizat și masajul cu uleiuri esențiale. Acesta funcționează în cazul senzației de picioare umflate, mai ales dacă starea a apărut ca urmare a multor ore petrecute în poziția ridicat, fără să te așezi.
Pentru a-ți masa picioarele, prepară un amestec din 2-3 linguri de ulei de măsline, 2 picături de ulei esențial de lavandă, 1 picătură de ulei esențial de mușețel, 2 picături de ulei esențial de mentă. Încălzește uleiurile în cuptorul cu microunde sau în bain-marie (atenție, să nu fie prea fierbinte), apoi masează-ți picioarele cu acest amestec de uleiuri, apăsând viguros pielea. Lasă apoi uleiul să acționeze peste noapte.
CITEȘTE ȘI: Remedii naturale: Cele mai puternice antiinflamatoare pe care natura ți le oferă
Pernă sub picioare
Peste noapte, poți dormi cu o pernă așezată sub picioare, astfel încât acestea să fie poziționate mai sus decât restul corpului. Specialiștii susțin că statul cu picioarele încrucișate, adică în poziția picior peste picior, este contraindicat persoanelor care suferă de picioare grele, întrucât această postură contribuie la umflarea picioarelor.
Comentarii: