Cazul pedofilului care a agresat sexual doi copii, în timp ce mergeau cu liftul, a șocat o țară întreagă. Când a ieșit la iveală că acesta este polițist revolta oamenilor a fost și mai mare. Cel care se presupunea că te va apăra și te va proteja a devenit cel în care nu poți avea încredere. Această situație a adus în atenție un aspect important: ce putem face pentru a ne proteja copiii de posibile atacuri ale pedofililor.
Într-un interviu pentru Antena 3, psihologul Mihai Copăceanu ne învață ce anume putem face și le suntem datori copiilor noștri să facem pentru a-i proteja de pedofili.
La ce vârstă putem vorbi cu un copil despre părțile intime?
”Trebuie să spunem copilului cât mai devreme despre părțile intime ale corpului. Părțile corpului le poate înțelege cam de la vârsta de trei ani. Ele trebuie numite de la început așa cum sunt și pentru adulți, așa copiii se vor simți de la început în siguranță. Părinții trebuie să le spună copiilor unde nu trebuie lăsați atinși”, a declarat Mihai Copăceanu.
CITEȘTE ȘI: Psihiatrii au stabilit: Care sunt caracteristicile pe baza cărora recunoști un pedofil
Ține depresia la distanță! Șase trucuri simple pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit
Ce trebuie să facă părinții pentru a preveni aceste lucruri?
”Orice pedofil începe să vorbească frumos cu copiii. Pedofilii pot fi persoane la care nu te-ai gândi vreodată, de aceea trebuie să aibă grijă și părinții. Trebuie să dezvolți o relație de încredere cu copilul tău, altfel nu îți va spune ceea ce i se întâmplă. Trebui să fii afectiv cu copilul tău și nu trebuie să îl critici. Suntem puțin prea liberi cu copiii noștri. Mulți părinți nu știu ce se întâmplă cu copilul lor. Ce anturaj are, cu cine umblă, ce face. Putem să verificăm grupurile de pe rețelele de socializare să vedem ce anume vorbesc. Copiii până în 13 ani nu ar trebui să fie singuri într-un lift. Există multe tipuri de sprayuri pe care ar putea să le aibă copilul pentru a se apăra, însă cel mai bine ar fi ca micuțul să nu urce singur în lift, ci doar însoțit de o persoană de încredere. Trebuie să însoțim copilul în ceea ce înseamnă învățare”, a mai spus psihologul Copăceanu.
Ce înseamnă hărțuirea sexuală online?
”Mulți copii au de la vârste fragede conturi pe rețelele de socializare, trebuie să avem grijă cu ei și să le explicăm ce probleme pot avea. Un copil care nu are încredere în sine în general, de obicei, îi este frică si de astfel de situație. Un copil nu trebuie pedepsit dacă spune un secret părinților, pentru că altfel se va feri să mai spună ceva. Dacă un pedofil îl atinge în părțile intime nu înseamnă neapărat că îi va face ceva rău. Ei sunt concepuți să îi atingă pe copii într-un mod în care îi face să se simtă bine și le va spune mereu copilului că acesta este secretul lor.”, a afirmat Mihai Copăceanu.
CITEȘTE ȘI: TESTUL care durează doar două minute: Află care este nivelul tău de stres
Sfaturi extrem de importante pentru începutul de an: Doar aşa îţi vei menţine motivaţia tot timpul
Ce trebuie să facă un copil pe stradă dacă se întâmplă o astfel de situație?
”Părintele ar trebuie să știe permanent unde este copilul lui. Fuga este cea mai săănătoasă în acest caz. Cel mai indicat este să previi astfel de situație, copiii simt, dar trebuie explicate astfel de posibile situații. În afară, nu ai să vezi copii neînsoțiți. Cea mai mare problemă a părinților este negarea, faptul că ei nu cred că li se poate întâmpla ceva rău copilului lor. Trebuie să ridici încrederea copilului tău și să îi faci să observe orice comportament suspect asupra lor. Cu cât le dai mai multe informații copiilor tăi, ei pot preveni o astfel de situație. ”, a mai declarat psihologul.
Comentarii: