În anii de după Revoluție, o actriță din România șoca opinia publică apărând în scene mult prea îndrăznețe pentru niște oameni abia ieșiți din comunism.
Dar Eugenia Șerban și-a etalat cu non-șalanță bustul superb. Fără complexe și fără să îi pese de o parte a publicului, care s-a arătat extrem de scandalizată de anumite scene.
Femeie extrem de frumoasă și vanitoasă, Eugenia Șerban avea cu ce se mândri. Și în vremea în care operațiile estetice nu se făceau mai des ca o plombă la măsea, prin 1998, ea a ales să-și pună silicoane, undeva la o clinică din Italia.
După aproape 10 ani însă, actrița a ajuns la concluzia că i-ar fi mai bine fără implanturi și și-a scos silicoanele. Doar că experiența a avut urmări traumatizante pentru Eugenia. Spunea la câțiva ani de la intervenție, că medicul care a operat-o în România ar fi greșit și din acest motiv s-a ales cu necroze grave la sâni!
Citește și: Boala care a răpus-o pe Stela Popescu afectează milioane de români: Simptomele apar foarte târziu
S-a speriat că are cancer!
Eugenia Șerban a trăit cu acest coșmar și cu dureri cumplite ani în șir. Când și-a dat seama că nu are încotro, a mers la doctor din nou. Vestea a fost teribilă: se alese cu noduli fibromatoși care necrozaseră, iar ei i s-ar fi sugerat că ar putea fi cancer. I s-a recomandat de urgență să-și taie sânii!
Vestea a devastat-o pe actriță. A fost la pământ, aproape că intrase în depresie. Norocul ei că nu s-a oprit. După ce și-a făcut curaj, după ce a bătut la ușile mai multor medici a aflat că nu e nici cancer și nici nu e obligată să-și taie bustul.
Când povestește despre acea perioadă, o face scurt, expeditiv. Pentru că Eugenia Șerban a trăit un coșmar incredibil. Îi era teamă să-și facă o relație ca nu cumva să se dezbrace în fața unui bărbat. Și deși o împingeau mulți de la spate, nu a vrut să se judece cu medicul care i-a pus viața în pericol.
”Nu vreau să ajung să merg prin tribunale ca să mă judec pentru corpul meu”, spunea atunci frumoasa actriță. Acum, când totul a trecut, ar vrea parcă să uite.
În schimb, le transmite tuturor femeilor din lume să meargă cât mai des la medic. ”Să se ducă să se cotroleze, să se ducă la cât mai mulți medici, să nu se oprească la prima ușă pe care au intrat pentru că nu se știe niciodată. Compatibilitatea dintre medic și pacient e foarte importantă. Să ia sfaturi din mai multe părți și să nu facă lucruri, dacă nu sunt neapărat necesare!”, sunt sfaturile Eugeniei Serban, într-un interviu pentru WOWbiz.ro.
Comentarii: