Peste aproximativ o lună se dă startul marilor competiții la tenis. Simona Halep nu va lipsi de la primul mare turneu de tenis al anului, Australian Open 2021, acolo unde se numără printre favoritele la titlu. Simona va fi cap de serie numărul 2. De altfel, acesta fiind și locul ocupat în clasamentul WTA.
Pentru a asigura siguranța jucătorilor având în vedere pandemia de coronvirus, organizatorii turneului de la Antipozi au anunțat condiții foarte stricte. Cei mai buni jucători ai lumii sunt așteptați la competiția din Australia.
CITEȘTE ȘI: Cum să păstrezi VERDE bradul de Crăciun săptămâni în şir
A renunțat la regula din anii trecuți
Până acum, sărbătorile de iarnă erau petrecute de Simona pe avion. Doar că de data aceasta, campioana noastră a preferat să facă lucrurile altfel, sfătuită și de antrenorul ei, australianul Daren Cahill.
Astfel, Simona Halep se bucură de sărbători, alături de iubit și de familie, la Constanța, acasă, și va pleca în Australia abia după Revelion,
Simona le-a arătat fanilor de pe rețelele de socializare cum petrece de Crăciun, urcând poze cu părinții, fratele, cumnata și nepoata sa, pe care o adoră
„Crăciun fericit! Merry Christmas everyone”, a fost mesajul Simonei Halep pe Instagram, care a strâns peste 10 mii de aprecieri ale internauților din toată lumea.