Mă uit la ecran și, probabil ca toți românii, mă gândesc puțin circumspect că parcă e totul prea simplu. Simona Halep are startul de meci perfect. 4-0 la game-uri, cu două break-uri simple în fața unei adversare colosale. Și parcă Serena Williams adulmecă această teamă, ca un copoi antrenat ce simte slăbiciunea. Se înfurie și-și face serviciul la zero…
Dar trec minutele, trec game-urile și setul este câștigat de Halep în 26 de minute atât de simplu, încât nici ea nu și-a imaginat. Ai ei – mamă, tată, frate și cumnată – sunt toți în lojă, reținuți și se bucură decent. Par puțin stingheri, dar nici adversarii campioanei noastre nu sar prea repede de pe scaun atunci când Serena reușește loviturile care au făcut practic numărul 1 all time în tenisul feminin.
Începe setul al doilea, iar Serena își recuperează în stil de mare sportivă jocul. Dar chiar și așa, cu răcnetele descătușării precum o leoaică în arenă ale adversarei, a noastră oferă și ea momente de tenis la superlativ. Dacă nu m-am înscris niciodată în corul de lăudători ai Simonei Halep și am punctat de fiecare dată și problemele ei de atitudine, nu e pentru că nu îmi scot pălăria în fața ei. Am plâns de atâtea ori de ciudă și de bucurie cu ea la televizor…
Mă uit la televizor și aud comentatorul Eurosport: niciun as și o dublă greșeală al Serenei. Incredibil, nu? Stai un pic, îmi vine să-i spun, nu mai trezi fiara și Serena reușește primul as. Meghan Markle, amica regală a lui Williams, zâmbește aristrocrat din loja Coroanei. Sunt toate acolo, și Kate și Meg, ducesele. 24 de erori neforțate vine statistica. Scârțâie mașinăria Williams din toate încheieturile. Și simt cum mi se face pielea de găină: Simona Halep servește pentru titlu la Wimbledon, oh, my, God!
Trei mingi de meci, țipă comentatorul, și mă ia cu vâjâială! Simona Halep servește și e campioană! 6-2, 6-2, își bate coșmarul și reușește să câștige cel de-al doilea Grand Slam! Bravo, Simona! Mi-au dat lacrimile! Românca se așează în genunchi și zâmbește! Îți mulțumim și noi, românii!
