REVIEW

Soluţia SURPRIZĂ: Un studiu de amploare scoate la iveală remediul pentru stres

Foto: Pinterest.com

Chiar dacă stresul este ceva cu care cei mai mulți oameni se luptă, nu este încă luat pe cât de serios ar trebui și duce, de cele mai multe ori, la alte complicații pentru sănătate. Uneori, chiar și oamenii care suferă de stres evită să îl înfrunte, deoarece dacă nu este vizibil, le este mai greu să-l trateze.

În urma celui mai mare studiu realizat vreodată în Marea Britanie, privind nivelul de stres, Fundația pentru Sănătate Mentală a descoperit că 74% dintre cei chestionați s-au simțit copleșiți de stres în anul precedent, ceea ce însemna pentru ei un risc crescut de presiune sanguină mare, afecțiuni cardiace, obezitate, impotență, probleme cu menstruația, gastrită și un sistem imunitar slăbit.

CITEȘTE ȘI: Caracteristicile pe care copilul le moștenește numai de la TATĂ

Amintirile copilăriei

Un alt studiu recet, realizat pe 2000 de persoane și condus de specialiștii de la On the Beach, în colaborare cu Peter Kinderman, profesor de Psihologie la Universitatea Liverpool, a scos la iveală faptul că oamenii care în momentele stresante se gândesc la copilăria lor, ajung să fie mai calmi, mai fericiți și mai optimiști cu privire la viitor. 1 din 10 amintiri despre copilărie i-a înveselit pe aceștia, 1 din 7 oameni a spus că acest lucru l-a ajutat să se relaxeze și 1 din 5 s-a simțit mai motivat când s-a gândit la amintiri plăcute, cele mai impresionante fiind cele din excursiile școlare.

Kinderman spune că prin faptul că ne aducem aminte de trecut, ne explicăm nouă înșine situația prezentă și înțelegem de unde pornesc anumite percepții. El a adăugat faptul că:

„Filosofii și psihologii sunt de accord că suntem ceea ce ne aducem aminte, propria variantă, propria înțelegere a ceea ce suntem, iar înțelegerea celor din jur și a modului în care funcționează lumea depinde de amintirile pe care le avem.”

El explică în continuare una dintre metodele pe care le poate folosi orice părinte ca să-și ajute copiii să țină minte lucrurile frumoase, adică 5-4-3-2-1:

să-i încurajeze să țină un jurnal unde să scrie 5 lucruri frumoase pe care le văd,

4 lucruri plăcute pe care le aud,

3 lucruri pe care le simt,

2 pe care le miros

1 lucru pe care-l pot gusta la o sărbătoare în familie

Deoarece amintirile nu sunt precum filmele, ele sunt experiențe multisenzoriale care se schimbă odată cu trecerea timpului. Această metodă este folosită frecvent de către cei care suferă de anxietate, pentru a se putea lega de un moment în care nu aveau probleme.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluirea psihologului: ‘Secretele’ pe care adulţii trebuie să le ‘fure’ de la copii

Iată un exemplu de cum poți aplica această metodă în perioada rece:

5 lucruri pe care le poți vedea – zăpadă, brazi de Crăciun, luminițe, cadouri, Moș Crăciun

4 lucruri pe care le poți auzi – colinde, clopotele bisericii, filmul Home Alone, râsete

3 lucruri pe care le poți simți – sărutul de Crăciun, îmbrățișările celor dragi, zăpada

2 lucruri pe care le poți mirosi – ace de brad, castane coapte

1 lucru pe care-l poți gusta – sarmale

Comentarii: