X

Soluţii NATURALE eficiente care te scapă de ȚÂNȚARI

Pentru că soluţiile şi spray-urile anti-ţânţari găsite în comerţ conţin adesea pesticide periculoase pentru sănătate, o variantă mai bună o constituie remediile şi ingredientele naturale.

Plantează gălbenele, iarba mâţelor şi rozmarin în grădină sau în ghiveci

Aceste plante emit mirosuri neplăcute pentru ţânţari şi îi vor păstra astfel la distanţă. Este dovedit ştiinţific că tiofenul, compusul insecticid conţinut de diferite specii de gălbenele, poate provoca moartea ţânţarilor. Nu este garantat, totuşi, că doar câteva gălbenele vor expune insectele la un nivel de pesticide suficient de înalt cât să îi omoare. Dar dacă plantezi gălbenele alături de alte plante, ierburi şi flori, un colţ biodivers de vegetaţie va atrage păsări colibri şi alte păsări care te pot scăpa de ţânţari.

Aplică pe piele ulei de eucalipt cu lămâie

Pune cinci picături de ulei într-o cană cu apă, apoi pune amestecul într-un recipient din plastic pentru spray şi aplică două sau trei „puf”-uri înainte să ieşi din casă. Aroma uleiului va ţine ţânţarii la distanţă.

Aprinde lumânări cu ulei de citronella

Ţânţarii urăsc citronella la fel de mult cum urăsc şi mirosul de eucalipt.

Scapă de celulită cu o băutură 100% naturală!

De pe altă PLANETĂ? Mâncărurile care fac furori pe Instagram

La 49 de ani, Pamela Anderson își schimbă din nou partenerul / FOTO

Scapă de orice potenţială sursă de apă stătută

Ţânţarilor le place apa stătută şi o folosesc drept mediu de înmulţire. Chiar şi un ghiveci mai mic pentru plante care a fost lăsat la aer şi umplut cu apă de ploaie este un mediu potenţial de înmulţire pentru ţânţari.

Foto: Pinterest.com

Foloseşte ventilatoare

Potrivit entomologilor, ţânţarii scad în activitate când rafalele de vânt depăşesc 16 kilometri pe oră. Un ventilator cu viteza stabilită la un nivel înalt ar trebui să producă o rafală suficientă pentru a ţine insectele departe.

Apa cu lămâie îţi poate provoca probleme: Iată reacţiile adverse

Mereu pe fugă? Ce să mănânci la PRÂNZ ca să SLĂBEȘTI

În plus, ventilatoarele ajută la disiparea dioxidului de carbon pe care îl expiri şi la reducerea căldurii corporale, factori care atrag ţânţari.

Foto: Pinterest.com

Foloseşte ulei de lavandă

Ca să ţii ţânţarii departe poţi stropi câteva funde, de exemplu, cu o picătură de ulei de lavandă, şi să le agăţi de ferestrele deschise. Uleiul de lavandă poate fi de asemenea aplicat pe piele, ceea ce va împiedica insectele să îţi dea târcoale.

ATENŢIE! Medicii avertizează asupra PERICOLELOR noii tendinţe de folosire a Coca Cola ca autobronzant

Pune plase anti-ţânţari peste tot

Foloseşte rozmarin când faci grătar

Ţânţarii intră adesea în acţiune când te afli la un grătar, iar trucul acesta simplu te va ajuta să-i opreşti.

Fructele pe care le poţi folosi ca DEODORANT natural

Condimentul care te poate UCIDE! În SUA a fost declarat ilegal

Mango ajută la slăbit DOAR dacă este CORECT consumat

Aplică ulei de neem

Uleiul de neem a fost folosit de sute de ani atât în medicină, cât şi în scop cosmetic. Neem este un arbore cu creştere rapidă, veşnic verde, originar din India, Pakistan şi Burma. Uleiul din seminţele de Neem este presat la rece din fructele cu coajă lemnoase ale copacului. Are un miros foarte puternic, relativ respingător, este închis la culoare şi are vâscozitate medie.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro