NUTRITIE SANATATE

Specialiştii de la Harvard dezvăluie: Alimentul pe care trebuie să-l consumi dimineaţa pentru a preveni cancerul

Foto: Pinterest.com

Dacă mănânci zilnic terci, riscul de cancer scade drastic, arată cel mai recent studiu realizat de specialiştii de la Universitatea Harvard. Consumul regulat de terci de ovăz sau alte cereale integrale precum quinoa, tărâţe, mei are un efect benefic asupra sănătăţii şi apără corpul de boli grave, precum cancerul, se arată într-un studiu realizat de Universitatea Harvard şi care a apărut în publicaţia Circulation.

CITEȘTE ȘI: Secretul longevităţii din Asia: Sucul care previne cancerul

Patru porţii de cereale integrale consumate pe zi (în care intră aproximativ 70 de grame) au scăzut drastic riscul de cancer şi alte boli grave, după cum explică cercetătorii care au constatat această diferenţă în urma rezultatelor obţinute din peste 12 studii realizate pe această temă. Persoanele care au inclus zilnic măcar trei porţii de cereale integrale pe zi au prezentat un risc mult mai mic de deces prin boli grave, potrivit eva.ro.

Se ştia până acum că un consum de cereale integrale scade colesterolul, împiedică apariţia diabetului şi a bolilor cardiovasculare, însă cercetarea de faţă aduce un alt motiv pentru care ar fi bine să mâncăm zilnic terci din ovăz sau alte cereale integrale.

Rezultatele studiului arată că prin consumul zilnic a 70 de grame de cereale integrale pe zi (terci de ovăz, tărâţe, quinoa) se reduce cu 22% riscul de mortalitate, cu 23% riscul de deces din cauza bolilor de inimă şi cu 20% riscul de cancer.

CITEȘTE ȘI: Castraveţii, aliat de nădejde împotriva cancerului: Cum să-i foloseşti eficient

Astfel că cercetătorii recomandă consumul a patru porţii de terci de ovăz şi alte cereale integrale pe zi în locul produselor care au carbohidraţi rafinaţi. Astfel că în loc de croissant, covrig, covrigei, biscuiţi şi orice alte produse de panificaţie care conţin făină albă rafinată ar fi recomandat să consumi la micul dejun un terci de ovăz.

Comentarii: