SANATATE

Specialiștii recomandă: Cum să determini creierul să gândească pozitiv, pentru a avea un sistem imunitar puternic și a reduce riscul de deces prematur

motivonti.ro

Gândirea pozitivă și optimismul pot fi instrumente eficiente de gestionare a stresului. Cum să stai de vorbă cu tine în așa fel încât să te încurajezi singur și să îți crești calitatea vieții?

Dialogul interior depinde în mare de felul tău de a fi și poate avea atât efecte negative, cât și pozitive: dacă ești un optimist, discuțiile cu sine pot avea o nuanță pozitivă de speranță, dacă ești pesimist, și discuțiile cu tine însuți pot avea tendința să fie negativiste. Însă, dacă ai impresia că dialogul interior devine prea negativist, poți învăța să-l transformi. În acest fel, ai șansa de a deveni o persoană care gândește pozitiv și vei observa că există și beneficii pentru sănătate.

De ce e bine să gândești pozitiv?

Dialogul interior îți poate spori performanțele la muncă și starea generală de spirit. O privire mai optimistă asupra vieții poate avea și beneficii pentru sănătate, precum o vitalitate crescută, un sistem imunitar mai puternic, o mai bună sănătate cardiovasculară, reducerea stresului și a riscului de deces prematur, scrie doc.ro.

Nu este clar de ce optimiștii și persoanele care au dialoguri interioare pozitive obțin aceste beneficii, însă cercetările sugerează că acești oameni ar putea avea abilități mentale care îi ajută să rezolve mai ușor problemele care apar și să facă față mai ușor greutăților vieții. Astfel, ei reduc efectele nocive ale stresului și ale anxietății.

CITEȘTE ȘI: Sfatul specialiștilor: Alimentele care îmbunătățesc funcționarea creierului – Cresc capacitatea de concentrare

Cum funcționează dialogul interior?

Înainte de a învăța să discuți cu tine eficient și productiv, trebuie să identifici mai întâi tipurile de gândire negativistă. Acestea sunt în număr de patru, spun specialiștii: personalizarea (crezi că tot ce se întâmplă e din vina ta), exagerarea proporțiilor (te concentrezi pe aspectele megative ale situației și le ignori pe toate cele pozitive), fatalismul (te aștepți mereu la ce e mai rău, ignorând orice logică ar putea să te convingă de situația contrarie) și polarizarea (vezi lumea în alb și negru, lucrurile sunt fie bune, fie rele, nu accepți că o situație se poate situa undeva la mijloc sau poate avea nuanțe).

Odată ce ai recunoscut tipul în care te încadrezi, poți începe să îl tranformi în gândire pozitivă. E bine să știi că nu vei putea face acest lucru peste noapte! E nevoie de mult antrenament dar, dacă persiști, vei începe să observi efecte benefice.

Cum determini creierul să gândească pozitiv?

Există multe exemple de dialog interior negativist, și tu știi cel mai bine cu ce te confrunți de obicei. Mai jos sunt câteva exemple de gândire negativă și cum poate fi ea înlocuită treptat cu o gândire pozitivă.

Negativ: „O să dezamăgesc pe toată lumea dacă mă răzgândesc.”
Transformarea în gândire pozitivă: „Am dreptul să mă răzgândesc. Ceilalți vor înțelege.”

Negativ: „Am eșuat și m-am făcut de râs.”
Pozitiv: „Mă bucur că, cel puțin, am încercat. E nevoie de curaj ca să încerci.”

Negativ: „Sunt prea gras, nu sunt deloc în formă, n-are rost să fac ceva în această privință.”
Pozitiv: „Sunt un om capabil și puternic și vreau să fiu mai sănătos.”

Negativ: „N-am făcut acest lucru niciodată și sigur n-o să-mi iasă dacă încerc.”
Pozitiv: „Am ocazia să învăț ceva nou și să mă dezvolt. Voi cere ajutor dacă simt că am nevoie.”

Cum folosești gândirea pozitivă zilnic?

Dialogul interior pozitiv nu e un instinct natural, mai ales dacă ești pesimist de felul tău, dar este vorba de un obicei, iar acesta poate fi schimbat treptat, astfel încât să devină normă. Câteva îndrumări îți pot fi de folos:

Identifică eventualele „capcane” ale dialogului interior negativ

Anumite scenarii te pot face să te îndoiești de tine și să ducă la și mai multe discuții negative cu tine însuți (evenimentele neplăcute de la muncă, de exemplu). Dacă identifici care sunt situațiile care îți generează cele mai negative gânduri, acest lucru te poate ajuta să le anticipezi și să te pregătești pentru ele.

Gândește-te la ce simți

Oprește-te puțin în timpul unei zile proaste și evaluează-ți dialogul interior. Devine prea negativ? Ai putea face ceva pentru a-l transforma într-unul pozitiv?

CITEȘTE ȘI: Sănătatea creierului: Modalitățile care te ajută să ai o minte ageră, indiferent de vârsta pe care o ai

Caută umorul

Râsul poate ajuta la atenuarea stresului și a tensiunii. Când ai nevoie de un impuls pentru o discuție încurajatoare cu tine însuți, găsește modalități care să-ți aducă un zâmbet pe buze, cum ar fi vizionarea unor videoclipuri amuzante cu animale.
Înconjoară-te de oameni pozitivi. Știai că poți absorbi emoțiile celor din jur? De câte ori este posibil, petrece-ți timpul lângă persoane deschise, senine, care privesc viața cu optimism.

Spune-ți cuvinte pozitive

Lasă-ți, de exemplu, pe birou, un bilet pe care scrie un îndemn pozitiv, lipește unul și pe frigider sau în alte locuri pe care le vezi des sau cumpără o cană pe care este printat un mesaj pozitiv.

Dacă, deși te străduiești, nu reușești să îți dezvolți o gândire pozitivă, e bine să soliciți îndrumarea unui terapeut, pentru a-ți spori calitatea vieții și a te bucura de beneficiile pentru sănătate ale unei viziuni pozitive asupra vieții.

Comentarii: