LIFESTYLE

Spune povești pe Youtube și se dă cu kartul electric … la doar 10 ani!

Dominic Nicolaie  are 10 ani și s-a îndrăgostit de karting electric pe vremea când avea doar 5 și tatăl său l-a dus pe pistă „Până acum am participat la multe concursuri, de trei ori am luat locul doi și de patru ori, locul trei” , povestește micul pilot.

Dar puștiul se pricepe nu doar să piloteze kartul, ci este și un adevărat povestitor! Mama lui s-a gândit ca din pasiunea băiatului să aibă și alți copii de învățat!

„Îmi plăcea mult să povestesc și mi-a venit ideea să îmi fac un canal de povești pe YouTube. I-am spus mamei, iar ea s-a ocupat de tot. Și de atunci am început să spun povești”, spune Dominic.

CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV

”Sarea în bucate”, povestea preferată

Băiatul redă în felul său poveștile copilăriei. Punguța cu 2 bani, Capra cu 3 iezi și Sarea în Bucate, sunt doar câteva dintre ele. Dominic dezvăluie și de unde a prins darul poveștilor.

„Le-am învățat de la radio și din cărți. Mama mi-a zis că nu trebuie să ascult doar de la radio, trebuie să și citesc. Și de atunci am citit”, explică pilotul care citește câte 35 de pagini dintr-o carte în fiecare zi și are și o poveste preferată.

 „Cel mai mult îmi place „Sarea în bucate”. Pentru că fata împăratului e atât de înțeleaptă și mereu are dreptate și mai ales pentru că îl iubește mult pe împărat”, mărturisește Dominic.

Micul sportiv mai are o calitate de care părinții săi sunt mândri! Îi place să dăruiască! În fiecare toamnă, înainte să înceapă anul școlar, micul pilot participă la campania „Zâmbetul din cutie”.

 „Este un proiect în care donăm jucării, dulciuri, cărți, pixuri și creioane unor copii care nu au”, spune Dominic.

 

 

 

Comentarii: