SANATATE

Știai ce efect are cafeaua asupra ficatului? Care sunt aliații unui ficat sănătos

Foto: Pinterest.com

Cei mai puternici duşmani ai sănătăţii ficatului sunt cartofii prăjiţi, fast-food-ul şi mezelurile.

Printre aliaţi se numără fibrele, legumele de tip broccoli, cafeaua, ceaiul verde şi ierburile aromatice. Alimentele bogate în fibre ajută buna funcţionare a ficatului. Cerealele obţinute din făină de ovăz pot fi o bună opţiune pentru micul dejun, mai ales dacă adăugăm şi câteva fructe.

Cercetările au arătat că o astfel de alimentaţie duce în plus şi la scăderea numărului de kilograme, mai ales a grăsimii adunate în jurul taliei, fapt care ajută şi sănătatea ficatului, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com, relatează adevărul.ro.

CITEŞTE ŞI: Cafeaua îţi afectează negativ pielea. Cum să eviţi neplăcerile şi să te bucuri totuşi de cafea

Broccoli este o vegetală care, adăugată în dietă, aduce doar beneficii. Unele studii au arătat că leguma crocantă poate proteja în faţa bolilor ficatului gras nonalcoolic. Dacă alimentul nu vă pare prea apetisant, el poate fi gătit atât în combinaţie cu nuci sau fructe deshidratate, cât şi cu oţet balsamic şi usturoi.

Băuturi prietenoase cu ficatul

Dacă nu vă puteţi începe ziua fără cafea, atunci veţi fi bucuroşi să aflaţi că această licoare este benefică pentru ficat. Cercetările care s-au făcut până acum arată că o cantitate de trei ceşti pe zi poate proteja acest organ în faţa neajunsurilor cauzate de alcool şi dieta nepotrivită. Alte studii sugerează chiar că ar proteja împotriva riscului de cancer la ficat.

Ceaiul verde este bogat în antioxidanţi numite catechine. Cercetările arată că acestea ar avea un rol şi în prevenirea unor tirpuri de canecere, printre care şi cel de ficat. Catechinele sunt prezente mai ales în ceaiul fierbinte şi mai puţin în cel rece.

CITEŞTE ŞI: SURPRINZĂTOR: De ce are cafeaua efect de laxativ

Apa este o soluţie extrem de simplă de a pierde în greutate, dar şi de a menţine sănătatea ficatului. Obişnuiţi-vă să beţi apă în loc de băuturi dulci şi veţi fi uimiţi de numărul de calorii salvate prin acest gest simplu.

Ierburi aromatice în loc de sare

Migdalele şi, în general, nucile, sunt surse excelente de vitamina E, un nutrient pe care studiile îl asociază cu protecţia ficatului. Migdalele sunt totodată bune şi pentru menţinerea sănătăţii inimii, o mână din acestea constituind o gustare excelentă. Ierburile aromatice pot ocroti simultan şi ficatul şi inima. Presăraţi oregano sau rozmarin ca surse de polifenoli care dau şi savoare mâncărurilor, dar taie şi din cantitatea de sare. Sarea în cantităţi mari este asociată cu fibrozarea ficatului, la fel ca şi alimentele procesate de tipul mezelurilor.

Comentarii: