REVIEW SANATATE

Știați asta despre ghimbir? Argumentele oferite de specialiștii care-l consideră un afrodisiac de top

Am mai scris despre ghimbir că este o adevărată comoară la casa și în alimentația omului. Că are proprietăți nenumărate și că rezolve probleme acolo unde nimeni nu s-ar gândi. E versatil și îl puteți consuma sub diferite forme, fie în ceai, fie alături de alte alimente.

Specialiștii ne spun despre ghimbir că e o sursă bogată în vitamine şi minerale esenţiale pentru sănătatea corpului.  Ajută în prevenirea cancerului colorectal, a bolilor de inimă şi diabet, dar poate juca un rol important şi în asigurarea unei vieţi sexuale de calitate.

De aceea, ghimbirul și-a câștigat și faimă de aliment-afrodisiac, iar multe cupluri îl folosesc ca tratament în cazuri de impotenţă și alte disfuncții de pe același palier

Citește și: ATENŢIE! Când trebuie să te FEREŞTI de lavandă, în ciuda zecilor de beneficii ale plantei

Îmbunătățește circulația și îndepărtează grețurile

Oamenii de știință consideră că circulaţia proastă a sângelui este una dintre cauzele impotenţei în rândul bărbaţilor din cauza vaselor de sânge. Tot ei susţin că anumite ierburi precum ghimbirul poate ajuta în privinţa dilatării vaselor de sânge şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine. Iar alții susțin că ghimbirul are anumite proprietăţi medicinale responsabile pentru stimularea sexuală, datorită gustului şi aromei sale. Se pare că atât în cultura asiatică, cât şi în cea arabică, mirosul ghimbirului este văzut ca afrodisiac, scrie portalul ”Ce se întâmplă, doctore?”.

Pentru că elimină stările de greaţă şi vomă, ghimbirul este un ajutor de nădejde în timpul sarcinii. Ceaiul de ghimbir ameliorează simptomele neplăcute din timpul sarcinii, dar trebuie consumat cu măsură. În caz contrar, pot apărea complicaţii de la scăderea în greutate, până la avort spontan sau defecte la naştere ale fătului. Consumat cu moderaţie, nu prezintă riscuri, iar recomandarea medicilor este de 1,2 grame de ghimbir pe zi în cazul femeilor însărcinate sau să consume o cană de ceai dimineaţa, odată ce se trezesc şi seara, înainte de culcare.

 

Comentarii: