Oare câți dintre noi nu am ajuns să ne văităm măcar o dată în viață că ne doare ficatul? Și asta chiar dacă am auzit de n ori de la medici, specialiști, anatomiști și toți cercetătorii britanici, americani sau japonezi că ficatul e un organ silețios, care nu ”vorbește” prin semne sau simptome evidente.
Să dezvoltăm puțin ideea și să înțelegem cu exactitate ce anume vor să ne transmită experții: că organul doare doar într-un mod excepţional şi că, de cele mai multe ori, durerile resimţite în zona respectivă au alte cauze.
De cele mai multe ori ajunge să invocăm durerile de ficat din cauza oboselii, a alimentaţiei haotice sau după beții crunte. Însă medicii rămân categorici: ficatul nu doare.
Citește și: Inflamația cronică, cauza a 8 din 10 boli cu rata de mortalitate cea mai mare
Unde doare și unde… crapă
E drept că nu am folosit expresia cea mai prietenoasă, dar e prima care mi-a venit în minte, aprofundând această chestiune. De ce? Pentru că află de fapt că durerile din zona ficatului sunt cauzate de un alt organ.
„Frecvent, durerea din hipocondrul drept este cauzată de îmbolnăvirea altor organe: litiaza sau diskinezia biliară, bolile inflamatorii ale colonului sau ale pancreasului, apendicită, ulcer sau afecţiuni renale.”, explică conferențiarul universitar și medic primar de urgență Tudor Ciuhodaru în Adevărul.
”Ţesutul hepatic nu are terminaţii nervoase aşa că nu doare„,continuă profesorul Ciuhodaru, care completează: ”Durerea hepatică apare doar atunci când capsula protectoare, numită capsula Glisson, ce înveleşte ficatul şi are terminaţii nervoase pentru durere, este destinsă sau lezată accidental sau chirurgical sau sunt asociate ambele situaţii“.
Citește și: Bolile care pot fi ‘citite’ în palmă: La ce trebuie să fii atent
Cum descoperim problemele hepatice
Când fumătorul nu mai poate fuma, când gurmandul nu mai are poftă de mâncare, iar un om activ e veșnic obosit și fără vlagă, e cazul să își verifice ficatul. Poate că acest organ vital nu vorbește prin clasicele dureri, dar are semnalele proprii pe care le transmite organismului atunci când este în suferință.
Bolnavii urinează puțin și urina e închisă la culoare, obosec frecvent, scad în greutate, sunt umflați în zona abdominală, iar pielea și ochii capătă o nuanță gălbuie. Sunt simptome care trebuie să vă trimită de urgență la cabinetele specialiștilor, pentru că e clar că ficatul nu mai funcționează cum trebuie.
Comentarii: