Am tot povestit despre faptul că starea de bine are efecte uluitoare asupra sănătăţii noastre. Şi că stresul este o traumă afectivă, o supărare care contribuie la apariţia bolilor în organism.
O spune acum răspicat şi cu argumente şi unul dintre cei mai căutaţi specialişti în neurologie ai vremurilor noastre, profesorul Dumitru Constantin Dulcan.
O stare bună, ne explică domnia sa, înseamnă o chimie favorabilă pentru sănătate, în sensul în care atunci când suntem mulţumiţi, odihniţi şi bucuroşi, apar acei hormoni care fac atâtea miracole pentru om.
Citeşte şi: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie
Raţionalizarea stresului, o soluţie
Tot profesorul Dulcan ne explică de ce apar tot mai multe discuţii despre o aşa-zisă raţionalizare a stresului şi ce presupune asta.
„Ce faci în momentul în care ai suferit pierderi, ţi-a murit cineva drag? Plângi continuu luni de zile ca să rămâi sub influenţa stresului până de îmbolnăveşti şi tu sau alegi ca dintr-o două rele, să rămâi cu una singură?”, îşi începe discursul celebrul neurolog, care vine cu soluţii îm aceste situaţii.
„Schimbă-ţi gândul, starea afectivă, cu altceva, cu o emoţie pozitivă, citeşte o carte, vezi un film care îţi place, socializează. Dar nu cu cei care plâng mai rău ca tine sau cei care îţi critică orice acţiune şi nu îţi fac deloc bine, socializează cu cei care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine”, sunt sfaturile expertului.
De altfel, cercetările, mai spune el, au relevat că perioada de doliu, de suferinţă ar trebui să dureze, în mod normal, între 3 şi 6 luni, peste timpul acesta fiind vorba deja despre o reacţie patologică.
Emoţia distructivă ne îmbolnăveşte fizic!
Este clar că viaţa nu poate fi un şir lung de fericire continuă, ci are şi multe momente depresive şi de tristeţe, mai spune cunoscutul neurolog şi psiholog care s-a aplecat foarte mult înspre un domeniu oarecum nou, psihologia gândirii.
„Nu putem trăi fericirea continuă pentru că în primul rând suntem vii. Şi dacă suntem vii, suntem şi vulnerabili la stimuli exteriori şi interiori. Iar fiecare gând are o chimie, chimie favorabilă sau nefavorabilă, chimia are şi ea la rândul ei efecte fiziologice, inclusiv ph-ul, ph-ul devine alcalin sau acid, în funcţie de gândurile noastre”, completează Dulcan.
Selecţia o face însă creierul care are un aşa-numit cod etic. Da, asta susţin toţi specialiştii. Că atunci când apar gândurile negative se activează o parte a lobului frontal, iar la cele pozitive se activează o altă parte a creierului.
“Emoţia distructivă este aceea în care îţi faci rău ţie şi celuilalt, pentru că gândul negativ se multiplică şi el infestează toate acele creiere care emit pe aceeaşi lungime de undă. Vine la tine înapoi de n ori şi îţi provoacă nenorociri. De aceea, îndepărtează gândurile rele. Şi iartă.”, ne transmite profesorul Dulcan.
Citeşte şi: Creierul se ”autodevorează” atunci când nu dormim suficient /STUDIU
Iertarea şterge boala din ADN!
În completare a ceea ce spune Constantin Dulcan sunt şi explicaţiile unui alt reputat specialist în neurologie, profesorul Vlad Ciurea. Că cele mai multe celule nervoase le pierdem, mor la furie. La scandal, la stres, la ură. Şi cum creierul e centrul operativ a tot ceea ce se întâmplă în organism, parcă începem să pricepem de ce, zice ciurea, cel mai bun prieten al „centrului de comandă” e zâmbetul.
Mai grav e însă că nu conştientizăm că expresia „gândul poate ucide” este adânc înfiptă în realitatea medicală şi nu e doar o metaforă.
Tot profesorul Dulcan face o afirmaţie şocantă, dar bazată pe multe experimente şi demonstraţii. „Ura este opusă iubirii şi este unul dintre motivele de cancer”, spune tranşant experimentatul profesor, care completează ce se întâmplă cu „răul” atunci când intervine iertarea.
“De aceea cred că Iisus a fost cel mai mare învăţător al tuturor timpurilor pentru că el aduce două imperative extraordinare: iubirea care înseamnă unificare, iar asta înseamnă nu război, ci dimpotrivă, şi iertarea… Iertarea este pur şi simplu, din punct de vedere fiziologic, o ştergere a modelului patologic de la nivelul ADN-ului!”, încheie Dulcan.
