Un nou studiu a scos la iveală că, la nivel global, relatările cu privire la emoţiile negative -incluzând tristeţea, grijile şi stresul- au crescut în ultimul deceniu, atingând un record în 2017. De asemenea, relatările emoţiilor pozitive au scăzut în ultimul an.
Studiul, realizat de compania Gallup, a inclus completarea chestionarelor de la mai mult de 154.000 de oameni din 147 de ţări, pe parcursul anului 2017, scrie Live Science.
În ceea ce priveşte evaluarea emoţiilor pozitive, cea mai fericită ţară a fost Paraguay, marcând al treilea an la rând în care ţara din America de Sud a „câştigat premiul”. Cea mai puţin fericită ţară a fost Afganistan.
CITEȘTE ȘI: Boala care a răpus-o pe Stela Popescu afectează milioane de români: Simptomele apar foarte târziu
Participanţii au fost întrebaţi dacă au avut anumite emoţii pozitive sau negative cu o zi înainte. Spre exemplu, pentru experienţele pozitive, au fost întrebaţi dacă s-au simţit odihniţi, dacă au fost trataţi cu respect, au zâmbit sau au râs mult în ziua precedentă. Pentru experienţele negative, au fost întrebaţi dacă în ziua de dinainte s-au simţit îngrijoraţi, trişti, stresaţi, furioşi sau dacă au simţit durere fizică.
Gallup a folosit aceste răspunsuri pentru a crea scoruri de experienţe pozitive şi negative pentru fiecare ţară şi la nivel global.
Scorul experienţelor negative la nivel general a fost 30 din 100, cel mai mare înregistrat de Gallup de când compania a început să efectueze studiul în 2006. În 2016, scorul era de 28, iar în 2006 a fost de doar 24.
„La nivel global, lumea este astăzi mai stresată, mai îngrijorată şi mai tristă decât am văzut până acum”, a precizat Mohamed Younis, editorul managerial al Gallup.
La nivel de ţară, multe ţări cu scor mare al experienţelor negative trec prin război sau alte probleme grave. Ţara cu cel mai mare nivel de stres a fost Republica Centrafricană, unde un conflict dintre diferite grupări armate au scos mii de oameni afară din casele lor. Scorul ţării a fost de 61. Alte ţări cu scor mare au fost Irak (59), Sudanul de Sud (55) şi Chad (54).
SUA a avut un scor de 32, care este puţin mai mare decât media globală.
CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea o viaţă sănătoasă: Specialiştii ne spun totul
Scorul global pentru emoţii pozitive a fost 69 din 100, care este mai mic decât 70/100 înregistrat în 2016 şi decât 71/100 în 2015.
La nivel de ţară, Paraguay a obţinut cel mai bun scor (85), urmată de Columbia, El Salvador şi Guatemala, care au avut 82. Cei de la Gallup au precizat că ţările din America Latină tind să domine lista de cele mai fericite ţări datorită faptului că se concentrează mai mult pe aspectele pozitive ale vieţii. Scorul Statelor Unite a fost de 78, care este peste media globală.
Comentarii: