SANATATE

Sunt obiceiuri banale, dar ajung să-ţi distrugă inima

Faci exerciţii fizice în fiecare zi? Minunat! Dar, dacă stai pe scaun tot restul zilei, asta este o problemă care îți afectează sănătatea inimii. Ce alte probleme mai pot exista?

Exerciţiile fizice sunt benefice pentru o inimă sănătoasă. Asta o ştim cu toţii. Dar cei mai mulţi dintre noi avem şi nişte joburi care ne ţintuiesc în scaun pentru mare parte din zi, ori, asta este o problemă pentru sănătatea inimii.

Ce putem face?

Păi, scurte plimbări de câteva minute pentru îmbunătăţirea circulaţiei, chiar dacă este vorba despre a da roată camerei.

CITEȘTE ȘI: Avertisment dur al specialiştilor: Alimentul-otravă pentru inimă

Sunt prea tânăr ca să păţesc ceva este o altă prejudecată pe care o avem vizavi de bolile cardiace, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com. Însă nu trebuie să aşteptăm atunci când vine vorba despre sănătatea inimii. Exerciţiile fiizice, dieta potrivită şi cunoaşterea valorilor tensiunii arteriale, colesterolului şi glicemiei sunt un must dacă ne dorim să trăim mult şi bine.

Timpul ideal pentru inimă este acum.

De la un pahar de alcool la prea multe pahare. Ştim că un pahar de vin pe zi – pentru femei – şi două – pentru bărbaţi – fac bine la inimă. Dar mai mult de atât poate creşte nivelul grăsimilor în sânge, ca şi nivelul tensiunii arteriale.

Nu mai crede nimeni că o dietă sănătoasă înseamnă să mâncăm toată ziua numai fulgi de ovăz. Dieta mediteraneană compusă din ulei de măsline, nuci, fructe, cereale integrale, proteine vegetale şi vin roşu ajută la păstrarea sănătăţii inimii, prin aportul de grăsimi bune, fibre şi nutrienţi. Plus că un astfel de regim este şi gustos.

Cunoaşte-ţi valorile!

Cât ai colesterolul? Dar tensiune arterială? Nu ştii? E riscant! Poţi avea niveluri mari chiar dacă te simţi bine. Aşa că protejează-te încă de la vârsta de 20 de ani. Grăsimea adunată în jurul burţii este în mod special riscantă pentru inimă. Ţine centrimetrul la îndemână şi dacă măsori în jurul taliei peste 88 – femei – şi 102 -bărbaţi înseamnă că ai o acumulare de grăsime în abdomen.

CITEȘTE ȘI: Ai grijă de inima ta! Simptomele diferite care prevestesc infarctul la femei

Dacă ai nevoie să slăbeşti ia-o pas cu pas. Chiar şi o scădere modestă la nivelul taliei este benefică pentru inimă. Atunci când nu eşti în dispoziţie e dificil să faci ceva pentru sănătatea ta, de exemplu exerciţii fizice. Dacă starea persistă mai mult de câteva săptămâni, cere ajutorul specialiştilor. Mergi la terapie, fă exerciţii fizice şi ia-ţi medicamentele – dacă e nevoie – pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Fumatul activ sau pasiv este deosebit de nociv pentru inimă şi vasele de sânge. Acest obicei măreşte nivelul de inflamaţie din corp şi ne expune bolilor de tot felul.

 

Comentarii: