Avem nevoie de doar câteva ingrediente ca să obţinem câteva zeci de chifle de pâine extrem de hrănitoare. Orice neavizat în ale bucătăriei poate face aluatul, fiind nevoie de puţină atenţie la dospit şi coacerea chiflelor în cuptor.
Începem prin a cerne printr-o sită un kilogram de făină, după care o aşezăm pe o masă ştearsă bine în prealabil, sub forma unei mici grămăjoare, în mijlocul căreia vom adăuga încet apa, astfel încât să o putem încorpora uşor.
”Cu ajutorul mâinilor, vom începe din interior spre exterior să amestecăm făina cu apa şi celelalte ingrediente, adică uleiul sarea şi tărâţa, dacă o avem. Pentru o mai mare siguranţă, putem folosi un vas din plastic sau inox unde frământăm aluatul. După ce s-a omogenizat, îl aşezăm pe masă şi punem uleiul, sarea şi tărâţa”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară, potrivit adevarul.ro.
Ingrediente:
-Făină-un kilogram;
-Ulei de floarea soarelui-două linguri;
-Sare-15 grame;
-Tărâţă (opţional)-două linguri;
-Apă caldă-jumătate de litru.
Vom amesteca aluatul o perioadă mai îndelungată, până devin compact şi nelipicios, astfel încât să permită o modelare cât mai uşoară. Vom împărţi apoi aluatul în bucăţi mici, de 50 de grame fiecare, astfel încât să obţinem cam 18-20 de chifle. Le lăsăm la dospit şi apoi le coacem, încingând în prealabil cuptorul la 170 de grade, urmând ca în timpul preparării termice să reducem temperatura la 150 de grade.
CITEȘTE ȘI: Aceasta este cea mai sănătoasă pâine. Ajută tranzitul intestinal, bună şi în dietă
După ce chiflele de pâine s-au pătruns bine, fiind nevoie, de regulă, de 15 minute, le putem scoate, iar după ce se răcesc, le putem servi.
Comentarii: