Bogată în fibre, vitamine şi minerale, lintea nu ar trebui să lipsească din dieta ta, mai ales dacă te preocupă sănătatea sistemului digestiv.
Pe lângă amidonul rezistent (cu beneficii asupra sănătăţii), lintea aduce o cantitate mare de fibre solubile şi insolubile, vitamine din grupul B, mai ales folaţi (acid folic) şi vitamina E, antioxidanţi, precum şi minerale (magneziu, fier, molibden şi multe altele), spun nutriţioniştii, potrivit clicksanatate.ro.
O cană de linte fiartă, de exemplu, conţine 16 grame de fibre. Elemente nutritive care este bine să se regăsească zilnic în dietă, fibrele reglează tranzitul intestinal şi previn boli precum cele de inimă şi diabetul.
CITEȘTE ȘI: Supă cremă de LINTE pentru un prânz sau cină ușoară
”Lintea este o sursă foarte bună de proteine și poate fi inclusă în dieta atât vegetarienilor cât și în dieta omului omnivor. Este bogată în fibre, carbohidrați complecși, antioxidanți și poate fi consumată destul de des sau chiar și zilnic. Atunci când mâncăm linte, fasole, năut, este bine să avem lângă sau în meniul nostru din ziua respectivă niște cereale, fie grâu, ovăz, porumb, secară.
Restricțiile pot fi date de acele fibre nedigerabile care fermentează, dar chimenul combinat cu lintea ajută foarte mult la digestie. Este important să o înmuiem, să o fierbem bine pentru a se digera mai ușor. Lintea poate fi consumată în orice moment al zilei. Putem începe diminețile din sezonul rece cu o supă cremă de linte sau la prânz cu o sursă de proteine vegetale, dar din cereale sau seara poate fi inclusă într-o salată” explică Cristian Mărgărit, expert în nutriție.
Scade colesterolul
Printre beneficiile principale ale lintei se numără normalizarea profilului lipidic, prin scăderea colesterolului din sânge şi a trigliceridelor. Reduce riscul de infarct şi de accident vascular cerebral, menţinând arterele „curate“.
CITEȘTE ȘI: Medicii fac lumină: Supa de pui, soluţie împotriva răcelii – mit sau realitate?
Ajută digestia
Fibrele pe care le conţine această leguminoasă stimulează peristaltismul, altfel spus contracţiile musculaturii stomacului şi intestinului, şi combat constipaţia cu complicaţiile ei (hemoroizi, diverticuloză etc.). Fibrele solubile din linte sunt valoroase chiar şi pentru persoanele care au sindrom de intestin iritabil.
Stabilizează nivelul glucozei în sânge
Printre numeroasele beneficii ale fibrelor alimentare se numără şi cel de a regla digestia şi de a stabiliza nivelul glucozei în sânge. Acest lucru este extrem de util în cazul persoanelor cu diabet sau cu rezistenţă la insulină.
Comentarii: