LIFESTYLE

Talismane cu pretenții. Ce să faci dacă porți brățări cu rudrakshe

Încă nu ați terminat goana după mărțișor și mulți dintre dumneavoastră, domnilor, ați pus ochii pe niște brățări sau medalioane deosebite pe care vedetele de la noi le poartă. Ei bine, dacă aveți de gând să le oferiți doamnelor din viața dumneavoastră un talisman din fructe de rudraksha, este obligatoriu să le înmânați și un ,,manual cu instrucțiuni,, de folosire. Pentru că minunatele odoare chiar sunt…minunate.

De ce sunt rudrakshele speciale, am povestit chiar cu Cosette Kojic, cea care le-a descoperit și le-a adus tocmai din îndepărtata Indie. ,,La prima vedere,  rusdrakshele sunt niște accesorii din sâmburi combinați cu pietre prețioase. Indienii însă sunt conviși că au proprietăți puternice bio-magnetice,,, începe tânăra doamnă, recent întoarsă de la meditație la Templul lui Shiva.

Interesant este că oamenii de știință nu doar că au confirmat ceea ce spune Cozy, dar au venit cu argumente privind o activitate electrică și magnetică ale fructelor de rudraksha asupra organismului uman.

 

CITEȘTE ȘI: Cele mai CREATIVE zodii. Nativii acestora fac lucruri de-a dreptul extraordinare

Secretele rudrakshelor

Imediat ce au aflat că fructele de rudrakshă aduc beneficii, vedetele au asaltat-o pe Cosette ca să afle secretele talismanului-minune. ,,Legenda spune în India că, atunci când a văzut câtă răutate există în lume, Shiva ar fi început să plângă. Iar în clipa în care lacrimile lui au atins pământul, au început să crească acești copaci. Numele de Rudraksha așa se traduce – Lacrimile lui Shiva,,…

Combinate după o veche tehnică învățată numai în templele din India, rudrakshele sporesc bunăstarea, ajută la vindecarea bolilor trupului și ale sufletului și pot interveni inclusiv în viața sentimentală.

Rudraksha acționează asupra chakrelor, asupra aurei, interacționează cu punctele energetice și curăță câmpul magnetic, susțin specialiștii, așa că nu-i de mirare că sunt persoane din show-bizz care nu fac un pas afară din casă fără măcar o brățară cu rudrakshe la mână.

Preferatele vedetelor

Artista Ozana Barabancea adoră brățările cu fructele-minune și are câte una din fiecare colecție. Cu 3 mukhi, cu 10, cu 21, cu argint sau cu pietre semiprețioase, orice culoare sau combinație, nu îi lipsește niciuna și nu se sfiește să le arate pe pagina ei de Facebook.

Brățări cu rudrakshe poartă și Adrian Mutu, Mihaela Borcea, Anamaria Prodan, surorile Bambi sau Julia Jianu. Cu toții au încercat pe cât s-a putut să respecte cu sfințenie pretențiile talismanelor.

Pentru că purtatul acestor accesorii nu este chiar floare la ureche pentru ca ele să atragă lucrurile bune în viața celui care le poartă. De exemplu, sunt momente în care sub nicio formă nu trebuie să aveți la mână sau la gât ,,lacrima lui Shiva,,. Iar unul dintre ele este atunci când faceți dragoste.

 

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

Cum să te porți cu o rudraksha

Aici ne vine din nou în ajutor specialista noastră Cosette, de fapt, singura din România cu atestate și diplome obținute după lungi călătorii la Mumbay și zile în șir de meditații. ,,Cu rudraksha trebuie să te porți ca și cum este vorba despre o ființă vie, un om, o persoană dragă. Să îi vorbești ca unui prieten, să îi spui ce îți dorești și să îi ceri…,, ne povestește Cozy.

Un amănunt de care trebuie să țineți seama e că de îndată ce le purtați, aceste talismanele nu mai pot fi atinse sau purtate de nicio altă persoană. Nicio altă energie nu trebuie să le atingă. Iar dacă din întâmplare, altcineva a pus mâna pe brățara dumneavoastră, e nevoie de purificare. Ritualul presupune să țineți rudrakshele în fum de tămâie, pe muzică relaxantă.

Comentarii: