X

Terapia cu apă sau cum sa te vindeci de anumite boli cu ajutorul diferitelor tipuri de apă

Șiai că poți urma tratament doar cu apă? Apele minerale carbogazoase scad tensiunea arterială, având efect bun în bolile de inimă, apele alcaline au acțiune binefăcătoare asupra ficatului, iar cele iodurate sunt indicate în bolile de stomac.

Terapia cu apă. Apele minerale băute rațional au asupra întregului organism un rol protector general. Ele stimulează procesele de apărare a organismului, tonificându-l, făcându-l mai rezistent la diferite agresiuni ale mediului.
Însă, în funcție de compoziția lor pot fi folosite și în tratamentul diferitelor afecțiuni.

1. CLORUROSODICE (ape sărate)

Conțin în cantități variabile clorură de sodiu (sarea de bucătărie). Unele sunt slab concentrate ajungând până la 10-15 g de sare la litru și sunt folosite mai ales pentru cura internă (ape de băut). Ele ușurează digestia, cresc apetitul, iar dacă sunt luate în cantități mai mari au efect purgativ.

Altele, în concentrații mai mari (ajungând până la 200 g de sare la litru), sunt utilizate numai pentru băi. Toate aceste ape se găsesc la Băile Herculane, Ocna Sibiului, Slănic Moldova, Bușteni etc. Se mai folosesc și în reumatismul cronic, gută, obezitate, potrivit doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: Medicii răspund: Îți pui sănătatea în pericol dacă bei apă lăsată peste noapte în pahar?

2. IODURATE

Pe lângă alte săruri care intră în compoziția lor, conțin iod în cantitate mai mare. Se găsesc la Malnaș și sunt indicate pentru bolile de stomac.

3. SULFUROASE

Conțin un amestec de săruri. Din compoziția lor nu lipsește sarea de bucătărie, predomină însă hidrogenul sulfurat (gaz urât mirositor). De aceea ele se mai numesc cloruro-sodice sulfuroase. Altele conțin hidrogen sulfurat în cantități mari (peste 1 mg la litru), iar celelalte săruri în cantități aproape egale, și se numesc ape sulfuroase simple.

De regulă aceste ape trebuie băute la izvor deoarece în contact cu aerul devin lapoase (depun sulful). Ele nu se găsesc îmbuteliate în comerț și pot fi folosite la domiciliu doar dacă se captează direct de la izvor, în sticle de culoare închisă și se beau în cursul aceleiași zile sau cel mult a doua zi. Aceste ape sunt indicate în curele de dezintoxicare, ele ajută să se elimine ureea, acidul uric. Sunt folosite și sub formă de băi în anumite boli de piele.

4. SULFATATE

conțin cu precădere sulfat de magneziu, de aceea ele se întrebuințează în cura internă pentru purgație, în constipație cronică, colită cronică spastică etc. și ca diuretice. Țara noastră este foarte bogată în astfel de ape care se găsesc la: Bălțățești, Govora, Olănești, Ocna Sibiu, Sărata-Monteoru etc.

5. ALCALINE

sau BICARBONATATE sunt bogate în bicarbonați, mai ales bicarbonat de sodiu. Sunt clare, fără miros. Când pe lângă bicarbonat conțin și mult bioxid de carbon, au gust pișcător, iar când conțin mai multe cloruri sau sulfați au gust sărat. În cura internă se recomandă că apa să se bea călduță când vrem să obținem un efect calmant (antispastic).

Ele ușurează digestia intestinală, au acțiune binefăcătoare asupra ficatului, căilor biliare. Se găsesc la Bodoc, Zizin. Apele de la Olănești, Slănic-Moldova, Malnaș, Sărata-Monteoru au efect tonic, binefăcător asupra stomacului și intestinului. Acestea conțin mai ales bioxid de carbon, bicarbonat de sodiu, cloruri de sodiu. Apele de la Borsec au efecte diuretice.

6. FERUGINOASE

Conțin dizolvate în ele cantități mari de fier. Sunt incolore, fără miros, au gust plăcut, caracteristic. Sunt cu atât mai bine digerate, cu cât conțin o cantitate mai mare de bioxid de carbon. Ele stimulează apetitul, au acțiune tonică și fortifiantă. De aici indicația lor în diverse anemii, astenii fizice, la cei convalescenți după boli care anemiază. La noi în țară se găsesc la Buziaș, Vatra-Dornei etc.

7. CARBOGAZOASE

Conțin pe lângă o serie de substanțe minerale o cantitate de bioxid de carbon de cel puțin 0,75 g la litru. Acest gaz este de origine vulcanică. Apele minerale îl dizolvă (bioxidul de carbon) și ajung la suprafață unde îl eliberează în apa minerală. Ele au un gust răcoritor și sunt plăcute la băut, de aceea sunt întrebuințate ca ape de masă, excită secreția sucului gastric, măresc pofta de mâncare, favorizează digestia, îmbunătățesc respirația, măresc absorbția altor elemente (fier, cupru etc.). Se dau în dispepsii, gastrite cu aciditate scăzută, vărsături nervoase, anemii, slăbiciuni fizice.

Scad, de asemenea, tensiunea arterială având efect bun în bolile de inimă și asupra vaselor de sânge. Dacă sunt luate în cantități mari, produc distensie a abdomenului care influențează negativ respirația și bătăile inimii. În băi sunt indicate la cei cu nevroze astenice, având ca efect înviorarea sistemului nervos central. Se găsesc la Borsec, Buziaș, Vatra-Dornei.

CITEȘTE ȘI: Ce să NU faci când te înțeapă o albină: Sfaturile medicului Tudor Ciuhodaru care îți pot salva viața

8. OLIGOMETALICE

Conțin în cantitate egală toate substanțele minerale. Ele au cantități mici de carbonat și sulfat de sodiu, clorură de sodiu, cantități mici de săruri de calciu, magneziu. Se găsesc la Vctoria, Toplița, Moneasa. Sunt ape limpezi, fără miros, au gust plăcut, se beau ușor.

Unele, datorită temperaturii calduțe, în jur de 22-23 grade și a faptului că sunt radioactive se întrebuințează în anumite boli de stomac și intestin. În băi sunt calmante, tonice; au de asemenea efecte bune în reumatism, gută, răni care nu au tendința de vindecare. Apele oligometalice reci pot fi și ele întrebuințate la băi ca stimulente ale circulației și ale sistemului nervos central.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro