X

Tigrii” au gânduri mari:” Vrem două trofee în 2021″

Nu doar Cristina Neagu și coechipierele au ținte majore în 2021. Colegii lor de la CSM vor să le ia fața în acest sezon și și-au stabilit obiective îndrăznețe: EHF European Cup, dar și un trofeu intern. Pentru asta trag tare la antrenamente și spun că sunt capabili să producă surpriza sezonului.

” Este o perioadă mai grea pentru noi, dar mergem înainte orice ar fi, important este să fim sănătoși. Având în vedere toate condițiile din 2020, am terminat anul pe plus și trebuie să menținem acea linie. Suntem responsabili, nu am avut mulți jucători infectați cu Covid.

Este complicat să realizăm toate obiectivele, sunt anumiți factori care nu țin de noi și care ne afectează, dar dacă am reuși să atingem două din trei obiective, ar fi o surpriză, având în vedere lotul pe care-l avem, cu câțiva jucători cu experiență și în rest foarte mulți tineri”, spune handbalistul Vlad Rotaru.

„Am avut o perioadă de pregătire foarte bună, ne-am reacomodat la efort, ne bucurăm că au revenit fiii rătăcitori, de la echipele naționale. 2020  fost un an bun, dacă ne referim strict la obiective, dacă ne gândim la contextul global, a fost un an atipic.

Ne dorim să fim cu toții sănătoși. CSM poate fi surpriza acestui an, dar este greu, având în vedere că avem foarte mulți tineri în lot și trebuie să avem răbdare cu ei, progresul lor nu poate veni peste noapte”, este convins și Chike Onyejekwe,  handbalist la CSM.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Sănătatea, printre obiective

„Ne dorim să ținem ritmul ca în 2020. Voi face tot ce depinde de mine pentru a ne atinge obiectivele, chiar dacă nu ușor de realizat. Lucrurile se pot schimba de la o zi la alta, pot apărea surprize, se pot infecta sportivii…noi ne  considerăm norocoși pentru că am avut un număr mic de sportivi infectați cu Covid”, mărturisește antrenorul CSM-ului, Eliodor Voica.

„Oricare dintre cele 3 obiective sunt importante, dar trofeul european este și din punct de vedere mediatic, și al egoului fiecărui jucător, o mândrie aparte, cu atât mai mult cu cât suntem deținătorii fostei Cupe Challenge”, anunță team managerul Cristi Stamate.

CSM  a terminat partea de sezon din 2020 pe locul 4 în Liga Zimbrilor, așteaptă confruntarea cu AEK Atena din EHF European Cup, și Cupa României, care se va disputa, cel mai probabil, în luna iunie.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro