X

„Tigroaicele” atacă Vâlcea cu orgoliul rănit după remiza din campionat!

De la extaz, la agonie! Așa au trăit handbalistele lui Adi Vasile în ultimele zile. După ce sâmbăta trecută au învins la nouă goluri pe SCM Rm. Vâlcea, în turul optimilor Ligii Campionilor, marți, „tigroaicele” au făcut doar egal în campionat cu „U” Cluj.

„Suntem răniți, avem un gust amar, nu este un meci care să ne fi făcut cinste, dar sunt experiențe pentru care trebuie să fii pregătit și să înveți. E greu să ții concentrarea la același nivel cu 3 meciuri într-o săptămână.”, a mărturisit antrenorul CSM-ului, Adi Vasile.

Suntem dezamăgite de noi, știm că am fi putut să jucăm mult mai bine și să reacționăm mai bine…nu avem ce face acum, trebuie doar să acceptăm realitatea și să ne ridicăm nivelul de joc. „, a recunoscut handbalista Carmen Martin.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Meciul sezonului

Cu orgoliul rănit, jucătoarele CSM-ului își așteaptă rivalele la București, sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă.

„Nu cred în confort, deși poate inclusiv eu am fost într-o stare de confort la meciul anterior și nu este bine….Există o formă de relaxare undeva în creier când știi că ai obținut o victorie mare, de aceea jocul cu Vâlcea de acasă va fi mult, mult mai greu.”, a anunțat antrenorul.

„Este unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului, toate îl așteptăm cu nerăbdare. Am înțeles, mai ales după meciul din Liga Națională, că trebuie să fim mult mai prezente, concentrate și să nu ne gândim că avem avantaj.”, a completat Carmen Martin.

În partida tur a optimilor Ligii Campionilor, CSM București s-a impus la Vâlcea cu 33-24. Câștigătoarea dublei manșe va juca pentru un loc în Final Four-ul competiției cu învingătoarea dublei dintre Krim și ȚSKA Moscova.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro