SANATATE

”Tiroida leneșă”: Semnele care anunță această problemă de sănătate

Foto: Pinterest.com

”Tiroida leneșă”: Semnele care anunță această problemă de sănătate. Hipotiroidismul este o afecțiune des întâlnită mai ales la femeile de peste 55 de ani, o boală în care glanda tiroidă nu produce o cantitate suficientă din anumiți hormoni tiroidieni care să ajute la buna funcționare a organismului.

Din fericire, astăzi există tratament pentru această afecțiune, tratament care poate ține sub control boală și ameliora simptomatologia. Medicul specialist endocrinolog este cel care stabilește diagnosticul și prescrie tratamentul.

CITEȘTE ȘI: Mâncărimea picioarelor poate fi un semn al problemelor de tiroidă: La ce să fii atent

”Tiroida leneșă”: Semnele care anunță această problemă de sănătate

Hipotiroidismul este definit în termeni medicali ca sindromul care apare din pricina scăderii acțiunii hormonilor tiroidieni la nivelul receptorilor celulari. Este o boală des întâlnită, iar medicii atrag atenția că în cazul femeilor gravide boala poate să lase urmări grave asupra fătului.

De asemenea, rar, atunci când apare, hipotiroidismul infantil dacă nu este tratat poate duce la afectări ale creierului, ce implică un retard psihic dar și unul al dezvoltării. Cu tratament adecvat însă hipotiroidismul este ținut sub control și sunt evitate complicațiile.

Datele statistice arată că în țara noastră sunt peste un milion de pacienți care au primit diagnosticul de hipotiroidism. Pacienții la risc sunt cei care au boli autoimune – boala Addison, boala celiacă -, femeile însărcinate, pacienții care iau tratament pentru hipertiroidism, sau cei care au fost operați hipofizar.

”Tiroida leneșă”: Principalele semne și simptome ale hipotiroidismului

  • apar probleme legate de căderea părului,
  • constipație,
  • deficit de atenție dar și de memorare,
  • dureri sau crampe musculare,
  • slăbiciune musculară,
  • intoleranță crescută la frig,
  • oboseală accentuată fără o cauză aparent știută
  • pielea este uscată, aspră,
  • sindromul de tunel carpian,
  • apar edeme pe piele

Din păcate diagnosticul este destul de dificil de stabilit deoarece semnele și simptomele bolii sunt specifice multor afecțiuni. În plus, boala poate evolua mulți ani până să apară primele simptome.

CITEȘTE ȘI: Fă acest lucru dimineața și doar într-un minut vei știi dacă ai probleme cu tiroida

Dar pacientul trebuie să meargă la medic, prevenit. Să-și facă analize de sânge, dozările hormonale care pot scoate în evidență prezența sau absența bolii. Totodată, medicul va recomanda pacientului și o ecografie tiroidiană care deși nu ajută la stabilirea diagnosticului, este extrem de importantă fiindcă arată cauza hipotiroidismului, potrivit doctorulzilei.ro.

Medicii spun că tratamentul este necesar deoarece cu ajutorul lui se va ameliora simptomatologia. De asemenea, în lipsa tratamentului, hipotiroidismul poate duce la creșterea ratei de mortalitate cardiovasculară.

Comentarii: