NUTRITIE SANATATE

Trei alimente esențiale care scad colesterolul: Sunt bogate în vitamine și minerale și întăresc oasele

cookforyourlife.org

Trei alimente esențiale care scad colesterolul: Sunt bogate în vitamine și minerale și întăresc oasele. Menținerea colesterolului în parametri normali ne ajută să prevenim apariția prematură a bolilor cardiovasculare și depinde într-o măsură foarte mare și de stilul nostru de viață.

Specialiştii spun că, dacă avem o alimentație echilibrată, facem zilnic cel puțin 30 de minute de mișcare moderată, renunțăm la fumat și limităm consumul de sare și de zahăr, toate aceste alegeri ne pot ajuta să creștem colesterolul bun și să ne păstrăm tonusul fizic și psihic.

Pentru că nu dă simptome neplăcute şi semne clinice evidente, se recomandă verificarea periodică a nivelului de colesterol în special în cazul persoanelor cu risc crescut. În general, 75% din colesterol este produs de ficat, iar restul de 25% provine din aportul alimentar.

CITEȘTE ȘI: Cele mai sănătoase 10 alimente din lume

Aport crescut de legume şi fructe în alimentaţia zilnică

O dietă echilibrată, reducerea porţiilor de mâncare, aportul crescut de legume şi fructe în alimentaţia zilnică pot fi o alternativă mult mai sănătoasă la tratamentul clasic cu statine în cazurile mai uşoare, în care valorile colesterolului nu sunt crescute periculos de mult.

Trei alimente esențiale care scad colesterolul

Ovăz

Astfel, ovăzul este indicat datorită conţinutului mare de fibre, magneziu, potasiu, calciu, fosfor, fier şi vitaminele B. Terciul de ovăz poate fi o opţiune la micul dejun nu doar gustoasă, dar şi sănătoasă, pentru evitarea instalării afecţiunilor cardiovasculare.

Năut

De asemenea, năutul, ca toate leguminoasele, este o sursă naturală de proteine, având în compoziţie şi minerale şi vitamine care întăresc oasele şi sistemul articular. În aceeaşi categorie a alimentelor care scad colesterolul poate fi inclusă şi lintea, care scade tensiunea arterială şi normalizează nivelul de glucoză în sânge.

Avocado

Nu în ultimul rând, nutriţioniştii recomandă şi consumul de avocado pentru echilibrarea nivelului de colesterol prin îmbunătăţirea digestiei şi fortificarea funcţiei hepatice.

CITEȘTE ȘI: Formula expertului: TOP 5 alimente-medicament care previn îmbătrânirea și mențin sănătatea

Cât de periculos este LDL-colesterolul sau „colesterol rău”?

Medicii atrag atenţia că, dacă este prezent în exces în organism, acesta se depune pe vasele de sânge și duce la formarea unor plăci de aterom, din cauza cărora arterele se îngustează și își pierd elasticitatea, circulația sângelui fiind îngreunată.

În timp, acest proces duce la apariția unor boli cardiovasculare, precum infarctul de miocard sau accidentul vascular cerebral.

Comentarii: