SANATATE

Trei maladii devastatoare ținute la distanță cu câteva cești de cafea pe zi

Foto: Pinterest.com

Câteva cești de cafea pe zi ar reduce riscul de scleroză în plăci, arată o analiză de studii desfășurată în Suedia și Statele Unite.

‘Consumul de cafeină a fost deja asociat cu o reducere a riscului de apariție a bolilor Parkinson și Alzheimer, iar studiul nostru pune în evidență și potențiale efecte protectoare împotriva sclerozei în plăci’, afirmă dr Ellen Mowry, neurolog la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins din Baltimore (nord-estul Statelor Unite), principalul autor al analizei, potrivit Agerpres.ro.

Astfel se ‘întărește ideea că această substanță ar putea avea efecte benefice asupra creierului’, adaugă ea, citată de AFP.

CITEȘTE ȘI: Cauzele care îți provoacă PIERDERI DE MEMORIE

HARTA durerilor de stomac: cauzele ascunse în funcție de zonă

Cercetătorii au analizat un studiu suedez desfășurat pe 1.629 de persoane suferind de scleroză în plăci și alte 2.807 sănătoase, alături de datele unei cercetări efectuate în Statele Unite pe 1.159 de persoane cu aceeași boală și 1.172 aflate într-o stare bună de sănătate.

Studiile s-au ocupat de obiceiurile privind consumul de cafea în rândul bolnavilor de scleroză în plăci înainte de apariția simptomelor cu unu-cinci ani în Statele Unite și până la zece ani în Suedia. Cercetătorii au comparat datele cu consumul de cafeină al grupurilor de persoane sănătoase în perioade similare. Au fost luați în considerare și alți factori, cum ar fi vârsta, sexul, indicele de masă corporală și obiceiul de a sta la soare.

CITEȘTE ȘI: Rețete INEDITE de preparare a fructului de AVOCADO

Ce TREBUIE să ştii NEAPĂRAT atunci când cumperi fructe

În grupul de persoane suedeze care nu beau cafea s-a observat un risc de o dată și jumătate mai mare de apariție a sclerozei în plăci decât la cei care consumau cel puțin șase cești de cafea pe zi. Și în grupul american s-a constatat aceeași creștere a riscului bolii, dar comparată cu un consum de cel puțin patru cești de cafea înainte de apariția simptomelor bolii.

Scleroza în plăci sau scleroza multiplă este o boală în care nervii sistemului nervos central — ai creierului și măduvei spinării — nu mai funcționează normal, îmbolnăvindu-se treptat. Astfel văzul, mersul, scrisul și memoria încep să își piardă din calitate.

Comentarii: