X

Tripleții cu tată turc vor să ducă „stejarii” la Cupa Mondială!

Au 16 ani, sunt români, cu tată turc, și sunt…tripleți. Cei trei rugbyști fac performanță la RC Flamingo București, clubul care l-a format și pe cel mai bun marcator din istoria „stejarilor”, Florin Vlaicu.

Fikret, Selim și Emre Sarigocek sunt singurii tripleți din rugbyul românesc. Puștii mărturisesc că cel mai mare vis al lor este să joace împreună pentru echipa națională a României!

„Pentru asta muncim zi de zi. Cu acest gând ne-am apucat de rugby”, spune Emre, care e căpitan al RC Flamingo București.

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

Pericol pentru adevrsari, dar mai ales pentru… antrenorii lor

Când sunt împreună pe teren, tripleții nu-și derutează doar adversarii, ci și … antrenorul! ” Mi-a fost greu la început să-i deosebesc! Dacă-i strig pe numele de familie, răspund toți trei, în cor, e ciudat și inedit în același timp”, recunoaște antrenorul lui Flamingo, Raoul Paxaman.

Omul care l-a descoperit pe Florin Vlaicu este sigur că frații Sarigocek au șanse să-i calce pe urme „Americanului”. „Sunt foarte talentați și muncitori! Am mare încredere că pot ajunge departe, dacă rămân serioși și își văd de treabă”, este convins Laurențiu Paxaman, director tehnic al RC Flamingo București.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro