Caserolele de plastic în care ai avut diverse sosuri cu usturoi, carne de pește sau condimente păstrează multă vreme mirosurile neplăcute. Dar există soluții să le igienizezi și să scapi de izul persistent. Nu te grăbi să le arunci!
Caserolele de plastic în care îți iei mâncarea la serviciu sau în care ambalezi gustările copilului la școală capătă în timp un miros neplăcut și pete gălbui de la grăsimi.
Dar detergentul de vase sau pasta abrazivă de curățat nu sunt cele mai indicate soluții să le cureți pentru că substanțele toxice din detergent pătrund în fisurile plasticului și apoi ajung în mâncarea ta.
Iată câteva soluții să le cureți și să scapi de mirosul stătut, specific recipientelor din plastic.
CITEȘTE ȘI: O bucătărie curată cu un efort minim: Strategia care te ajută să faci curat în timp record
Pune cutiile la înmuiat în apă fierbinte, în care poți adăuga un strop de sare sau zeamă de lămâie, recomandă libertateapentrufemei.ro.
Fă o pastă din câteva linguri de bicarbonat alimentar și apă și freacă bine cutiile cu ea folosind un burete de vase; dacă mirosul este persistent, lasă pasta de bicarbonat peste noapte și clătește cutiile a doua zi cu apă caldă din abundență;
CITEȘTE ȘI: Trucuri în bucătărie: Cum să-ți organizezi frigiderul pentru a ști tot timpul ce alimente ai
Dacă ai scăpat de pete, dar mirosul persistă, taie o jumătate de lămâie și freacă bine cu ea pereții cutiei, inclusiv marginea capacului, acolo unde se depun resturile de mâncare și se alterează.
Toarnă zațul de la cafeaua fiartă la ibric în cutiile de plastic, închide capacul și lasă-l să absoarbă mirosul neplăcut timp de câteva zile; deschide cutia și spal-o fie cu bicarbonat, fie cu apă și un burete abraziv.