X

Trupa Compact, sub zodia blestemului! Mai mulți membri fondatori au părăsit scena acestei lumi, Leo Iorga a pierdut ieri ”trenul” vieții

Încă de când Leo Iorga a ajuns la spital, de urgență, acum, am avut un presentiment sumbru. Dar ca și la alți mari artiști pe care n-am vrea să-i lăsăm să părăsească această viață, am sperat că luptătorul din Leo va mai sfida încă o dată perfida maladie cu care s-a luat la trântă din 2011.

Nu mi-a ieșit gândul bun, iar ieri, abia aseara, mărturisesc, am văzut cu mare tristețe că nici Leo nu mai e. După Ilinca Tomoroveanu, Tamara Buciuceanu și Mihai Constantinescu, acum s-a dus la ceruri și solistul legendarei trupe Compact, în câteva luni. Practic, într-un timp înfiorător de scurt, mi-am văzut murind copilăria și adolescența. Tinerețea…

Și ar mai fi ceva, în ceea ce-l privește pe Leo Iorga și pe colegii cu care a pornit la drum când au pornit trupa ale cărei melodii le-am tot fredonat în liceu. Un anume blestem pare să se fi abătut asupra lor, pentru că mulți dintre ei au ieșit din scena vieții devreme și uneori mult prea violent.

Citește și: Inflamația cronică, cauza a 8 din 10 boli cu rata de mortalitate cea mai mare

Accidente, crime și boli incurabile

Ce sumbru bilanț, ce înfricoșătoare sinteză, dar cât de trist e că ele nu sunt umflate și exagerate de presă, ci reprezintă adevărul. Prima tragedie s-a petrecut într-o noapte de decembrie, în 2004, când basistul trupei Compact, Teo Peter, a murit într-un accident de maşină, ucis de un angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti. După ani și ani, oamenii încă își mai amintesc despre durerea și revotlta de atunci când șoferul băut a fost urcat ăn avion și trimis acasă, fără să fie tras la răspundere pentru ceea ce făcuse. Procesul a fost o mare controversă, iar familia lui Teo Peter nu s-a împăcat niciodată cu ideea.

A urmat apoi ceva inimaginabil… În iunie 2005, chitaristul Emil Laghia a fost găsit de fiul lui în holul apartamentului într-o baltă de sânge. Era mort de mai multe zile, ucis cu mai multe lovituri de cuțit. Anchetatorii aveau să stabilească mai târziu că cea care l-a ucis era chiar mama băiatului lui, femeia cu care trăia de mai bine de douăzeci de ani. După o ceartă, ca să scape de furia lui, femeia l-a înjunghiat și a fugit.

Impresarul trupei Compact, George Popa, a încheiat și el socotelile cu viața la 51 de ani, la o lună de la moartea lui Laghia. A murit în somn, cauza decesului fiind un infarct. În noiembrie 2016 s-a stins şi primul chitarist al grupului, Marian Manoliu.

Ieri a plecat dintre noi, răpus de boală, Leo Iorga. A fost diagnosticat cu cancer pulmonar acum 8 ani și i se extirpase un plămân, maladia a recidivat apoi la creier, la rinichi și ultima dată la oase. În septembrie, Leo a părăsit spitalul pentru câteva ore ca să urce pe scenă, în scaun cu rotile, la concertul în memoria lui Teo Peter.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro