După 12 ani de relație, Shakira și Gerard Pique s-au despărțit, oferind admiratorilor șocul verii. Și după ce a terminat-o oficial cu mama copiilor săi, Pique și-a scos în lume actuala partener, pe Clara Chia Marti, o studentă de 23 de ani cu care tabloidele susțin că ar fi înșelat-o de ceva timp pe cântăreață.
Shakira a fost și furioasă, și rănită, revenindu-i postura de victimă în poveste. Au urmat apoi discuțiile despre copii și custodie, în care, supărată, cântăreața n-a vrut să pice la pace cu fotbalistul decât după câteva luni de discuții și negocieri. Zilele trecute abia au semnat în sfârșit un acord.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie
Însă Shakira pare să nu se fi împăcat cu ideea, n-a depășit încă momentul. Iar asta se deduce după gestul făcut de columbiancă la prima confruntare publică de la separare. Au fost amândoi prezenți la un eveniment al copiilor lor, au stat separat, dare camerelor tv nu le-a scăpat nimic.
La un moment dat, Shakira s-a uitat către Pique care era în tribună și a ridicat, discret, degetul mijlociu. „Doar am văzut cum arată degetul mijlociu, îndreptată spre zona în care se afla Pique. Este clar că gestul i-a fost adresat lui. Mă îndoiesc amarnic că a fost îndreptat spre jurnaliștii prezenți la fața locului, așa cum susțin unii, deoarece ea a fost întotdeauna mai mult decât amabilă cu reprezentanții media”, a spus Marc Leirado, potrivit telecinco.es.
Comentarii: