Ați auzit de multe ori povești cum că nu ar fi bine să mâncăm decât un număr de ouă pe parcursul unei săptămâni, că nu e bine marți, nu e bine, duminică, și tot felul de legende rurale sau urbane. Nici nu mai știi uneori ce e bine și ce e rău, dacă să te înfigi în oul din frigider sau te uiți cu jind la el și să-ți faci semn în calendar.
Ei bine, iată că misterul a fost lămurit. Nu am aflat cine a fost înainte, oul sau găina, dar am aflat următoarele: în urma unui nou studiu s-a ajuns la concluzia că un consum zilnic de ouă nu duce la o creştere semnificativă a colesterolului şi nici la apariţia bolilor cardiovasculare. Ba mai mult, un expert a menţionat pentru Healthline că, pentru multe persoane, este chiar indicat să consume câte un ou pe zi, dar să nu exagereze şi să le consume în exces în omlete sau la micul dejun.
Citește și: Mit sau adevăr? Cât slăbești de fapt dacă renunți la pâine
Oul și colesterolul
Oul a fost considerat multă vreme dăunător sănătății cardio-vasculare, în ideea în care s-a susținut mereu că mărește colesterolul. Dar oamenii de ştiinţă privesc totul dintr-o altă perspectivă, iar asta datorită noilor cercetări. Dr. Sanjiv Patel, medic cardiolog la MemorialCare Heart and Vascular Institute din California, spune că este o idee bună să limităm consumul zilnic de colesterol şi să mâncăm alimente variate ca fructe, legume, nuci, carne slabă şi peşte. ”Ouăle sunt sigure câtă vreme nu sunt consumate în cantităţi mari, zilnic”, a menţionat Patel pentru Healthline.
Cercetătorii au ţinută să precizeze că ouăle nu conţin doar colesterol, ci şi vitamine care ajută la prevenirea bolilor de inimă precum vitamina E, acid folic şi alte vitamine B şi acizi graşi nesaturaţi.
Comentarii: