Agitaţie mare ieri printre rudele şi amicii îndrăgitului cântăreţ Mihai Constantinescu. Cancan a aruncat bomba, anunţând pe surse că artistul a avut nevoie de o intervenţie de urgenţă. Mai exact, ar fi fost supus unei operații de traheostomie.
Cât despre starea de sănătate a ui Mihai Constantinescu, după trei săptămâni de la teribilul moment, nu s-ar fi înregistrat practic nicio evoluţie, susţin oameni din anturajul lui, cât şi surse medicale.
Mihai Constantinescu se află în continuare internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, într-o stare extrem de delicată. Practic doar aparatele îl ţin în viaţă. „E în stare gravă, la fel de rea, înțeleg că vegetativă. Încă e ținut pe aparate. E staționar acum, starea sa nu a evoluat nici în bine, nici în rău”, spun surse medicale pentru Mediafax.
Citeşte şi: Boala care a răpus-o pe Stela Popescu afectează milioane de români: Simptomele apar foarte târziu
Soţia lui, Simona, a vrut să-l transporte în străinătate!
Dar nimeni de la Bucureşti nu i-a aprobat transferul. Şi nimeni din străinătate nu ar fi acceptat. Simona Secrier, soţia îndrăgitului artist, a încercat să bată pe la mai multe uşi, a discutaţi cu reprezentanţi ai unor clinici din Europa, dar s-a lovit doar de răspunsuri negative.
Riscurile sunt extrem de mari, în situaţia lui Mihai Constantinescu o deplasare i-ar putea fi fatală, şi nimeni nu a dorit să şi le asume.
Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală pe 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator, el fiind internat în unitatea spitalicească de mai bine de trei săptămâni.
Fanii din toată ţara s-au rugat şi se roagă încă pentru ca artistul iubit de milioane de români să-şi revină. La fel şi fosta soţia, Mihaela, împreună cu actuala parteneră, Simona, care au mers chiar la biserici din Bucureşti ca să implore un miracol.
Comentarii: