REVIEW

Veşti proaste pentru şoferi: Taxa auto revine! Cum urmează să se calculeze

Taxa auto revine din 2019. Guvernanții promit să fie una echitabilă, care să te pună să plătești atât cât poluezi.

Legislația pentru taxa auto este încă în lucru va fi calculată după o formulă care vizează trei componente generatoare de poluare. Guvernanții încă nu s-au pus de acord cu privire la modalitatea în care va trebui să o plătești. Iau în calcul două variante pentru taxa auto, însă doar una va rămâne valabilă, potrivit playtech.ro.

Taxa auto pentru 2019: cum se calculează și cum plătești

Cele trei componente pentru taxa auto în funcție de care se va calcula noua taxă sunt capacitatea cilindrică a motorului, norma de poluare în care se încadrează și emisiile efective de CO2 ale autoturismului.

Aparent, va fi o taxă calculată ca în Occident, dar Guvernul vrea să fie luat în calcul și venitul mediu național. Până la sfârșitul acestui an, trebuie să se stabilească modul în care șoferii vor putea plăti taxa.

Prima variantă pentru taxa auto ar fi adăugarea ei la impozitul anual pentru mijloace de transport.

CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL pentru România! Ce maşină conduce Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook

Cea de-a doua variantă pentru taxa auto vizează aceeași formulă de calcul, doar că ai putea să o plătești la fiecare inspecție tehnică periodică (ITP) a mașinii.

Oricum ar fi, toți șoferii care au o mașină mai veche și care nu se încadrează în normele de poluare actuale vor plăti mai mult.

De ce revine taxa auto

Guvernul își justifică reintroducerea taxei auto prin faptul că a crescut foarte mult numărul automobilelor poluante, în special cele diesel, după ce a fost eliminată taxa de primă înmatriculare, pentru care mulți șoferi încă nu și-au luat banii înapoi.

“În contextul în care anul trecut autorităţile din România au eliminat taxa pentru prima înmatriculare a autovehiculelor, în România au proliferat achiziţiile de vehicule second hand cu o vechime foarte mare, care au condus rapid la deteriorarea vârstei şi calităţii parcului auto. Desigur, noul sistem de promovare a vehiculelor noi şi puţin poluante trebuie aliniat şi în funcţie de recomandările Comisiei Europene astfel încât să fie conform cu prevederile europene”, este de părere Daniel Anghel, liderul Departamentului de Consultantță Fiscală și Juridică, din cadrul PwC România.

Noua taxă auto va fi, în sfârșit, concepută pe ideea “poluatorul plătește”, așa cum este și în Vest.

“Considerăm că un nou sistem de stabilire a impozitului local datorat pentru autovehicule, calculat în funcţie de amprenta de mediu a autovehiculelor, este bine-venit. Un astfel de sistem ar trebui să aibă în vedere norma Euro la care se încadrează respectivul autovehicul precum şi consumul de CO2. Acest demers se aliniază şi obiectivului CE care recomandă implementarea unui sistem de impozitare a autovehiculelor care să aibă în vedere criterii relevante din punct de vedere a protecţiei mediului, cum ar fi emisiile de CO2, vârsta autovehiculelor şi nu doar criterii de natură tehnologică”, a mai adăugat Daniel Anghel.

CITEȘTE ȘI: PERICOLUL din mașina ta! Autoturismul conține de 9 ori mai multe bacterii decât o toaletă publică / STUDIU

De ce a fost eliminată taxa auto înainte

Vechea taxă auto a fost introdusă în România pentru prima dată în 2007 și se calcula în funcție de vechimea mașinii, de tipul de catalizator și de capacitatea cilindrică a autoturismului. Doi ani mai târziu, taxa a fost modificată, valoarea ei a scăzut, dar în ianuarie 2012, pe fondul protestelor de stradă, a fost suspendată până la finalul acelui an, iar cei care plătiseră deja urmau să își recupereze banii.

De altfel, în 2011, Curtea Europeană de Justiție stabilise că legea era discriminatorie.

În martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu, care era calculată doar pe baza emisiilor de CO2, scrise în cartea de identitate a mașinii. La începutul anului 2017, timbrul de mediu a fost si el eliminat alături de celelalte 101 de taxe nefiscale.

Azi, UE obligă iar toate statele membre să introducă în legislație noi măsuri prin care să se descurajeze achiziția de mașini vechi, poluante. Aceleași state membre UE din Vest și centrul Europei trimit însă în România mașinile lor poluante, iar românii le primesc cu brațele deschise.

Comentarii: