Cine să o mai înțeleagă pe fosta dansatoare? Ba spune că Victor Pițurcă a fost marea ei iubire și singurul cu care s-ar fi măritat – deși el era bine-merci însurat!, ba regretă și se jură că dacă ar lua-o de la început, nu s-ar mai combina în veci cu un bărbat la casa lui.
În fine, Vica Blochina face ce face și vorbește din ce în ce mai des despre Pițurcă în ultima vreme, parcă făcându-i în ciudă fostului selecționer. Fiindcă dacă e ceva să-l enerveze cel mai tare pe Piți este fix expunerea pe tapet, în mod repetat, a poveștii lui cu fosta balerină.
Este, dacă vreți, și motivul pentru care Pițurcă – deși își iubește copilul cu Vica, îl ia acasă la familia lui și îi asigură absolut tot – a rupt de tot legătura cu blonda lituaniancă în primă instanță. Piți nu mai are de-a face cu ea, în mod direct, și comunică doar prin intermediari. Lucru recunoscut și de Vica.
”Eu nu sunt în nicio relație cu el. Totul s-a întâmplat doar pentru copil. Ce s-a întâmplat cândva, așa a fost să fie. Acum sunt matură, dacă ar fi să refac lucrurile, nu aș mai avea o relație cu un bărbat însurat.
Cred că în continuare plătesc pentru asta, de aia în continuare sunt și singură, cred. Probabil am făcut, fără să vreau, rău cuiva”, a mărturisit blondina.
Care în urmă cu vreo doi ani mai spunea și că: ”Am regretat că am făcut copil cu omul acela”, imediat după episodul cu testul de paternitate.
CITEȘTE ȘI: Lucrurile pe care femeile le consideră ATRĂGĂTOARE la un bărbat. În unanimitate!
L-a vrut de bărbat pe Piți
Oare ce a vrut să spună vedeta? Pentru că nu de mult, Vica Blochina mărturisea că dacă i-ar fi zis Pițurcă, în ăia 16 ani cât a spus ea că ar fi trăit aventura, n-ar fi stat pe gânduri și s-ar fi măritat cu el.
Doar că speranțele i-ar fi fost curmate din fașă blondei dansatoare, Piți confesându-se apropiaților cum că nu doar că nu a amăgit-o pe fosta amantă, dar i-a spus din capul locului că nu va divorța și nu-și va lăsa soția niciodată.
Însă Vica a încercat prin toate modurile să-i ia mințile. Și Pițurcă chiar a avut grijă de ea multă vreme, după ce a născut cumpărându-i penthouse, mașină și tot ce aveau nevoie mama și copilul. Până când Vica ar fi chemat paparazzi pe urmele lor, apoi i-ar fi dat ultimatum ca să-l recunoască pe băiat. Iar tactica ei a fost falimentară, relația cu Piți sfârșindu-se brusc.
Comentarii: