Cel mai titrat atlet român a renunțat la cariera impresionantă și a început un nou drum: o pregătește pe Georgiana Aniței, fostă campioană mondială și europeană la tineret, în proba de triplusalt.
Pandemia a avut și o parte bună…el puțin pentru Marian Oprea, vicecampionul olimpic de la Atena în proba de triplusalt. După 26 de ani de atletism în care a adunat un palmares impresionant, atletul a trecut la următorul nivel: a devenit antrenor.
„Pandemia m-a făcut să renunț. Până la sfârșitul lui martie eram în program normal de pregătire, aveam planuri de competiții destul de serioase, dar așa cum s-a întâmplat peste tot și pe noi ne-a bulversat destul de mult și poate a fost un semnal pentru mine! Probabil de bună voie nu aș fi ieșit prea curând”, mărturisește vicecampionul olimpic de la Atena în proba de triplusalt.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum devine o fotografie de nuntă într-adevăr MEMORABILĂ!
Anul trecut au fost colegi în concurs
Fostul sportiv o pregătește acum pe fosta lui colegă de concurs, Georgiana Aniței, care până la vârsta de 21 de ani este deja campioană mondială și europeană la U18 la triplusalt. Cei doi au fost pregătiți de aceeași antrenoare: Doina Anton.
Georgiana își amintește cum a decurs prima lor întâlnire: „Prima dată când m-am întâlnit cu el a fost în mall, acum vreo 5, 6 ani, eu îl știam pe el, fiind Marian Oprea, eu abia apucându-mă de triplusalt …știam ce rezultate are și primul impact a fost foarte mare pentru mine. El m-a salutat primul și am rămas mască, mă cunoaște pe mine? „
Deși antrenează doar de o săptămână, fostul atlet este încântat de noua meserie. „O dată ce am plecat în direcția asta, eu voi face tot ce ține de mine să avem rezultate. Începe să fie entuziasmant și sperăm că putem obține cele mai bune variante ale noastre”, spune Marian Oprea.
Eleva lui Marian vrea să se califice la Olimpiada de la Tokyo, iar peste 4 ani să vină acasă și cu o medalie olimpică. A ajuns dintr-o întâmplare să facă atletism. „Mă duceam să îi fac cumpărături mamei la magazin și primul meu antrenor, care stătea cu noi în același cartier, m-a văzut înaltă, eram prin clasa a 5 a.
M-a întrebat dacă nu vreau să fac atletism, iar eu m-am speriat că m-a abordat un străin și am fugit acasă. M-a urmărit până acasă și s-a rugat de părinți. A fost ciudat să mă urmărească cineva până acasă, dar până la urmă acela a fost trenul meu”, povestește campioana mondială și europeană U18 în proba de triplusalt.
Comentarii: